Legea Sponsorizarii neatractiva si ineficienta in Romania. De ce avem nevoie de facilitati fiscale in sportul romanesc?
Dupa proiectul de implementare a Contractului de Munca in sportul romanesc, vin cu o noua propunere: O noua lege a Sponsorizarii cu facilitati fiscale pentru antreprenori.
La o analiza mai atenta a factorilor care au condus la regresul sportului romanesc in ultimii ani, vom regasi printre alte motive si lipsa parghiilor pentru ca managerul sportiv sa isi dezvolte coerent politicile de marketing.
Putem afirma ca, alaturi de nerespectarea principiului autonomiei in sport, lipsa unei legi a sponsorizarii atractive atat pentru sponsor cat si pentru sponsorizat, sunt cele doua mari cauze ale prabusirii unui sistem altadata cu rezultate notabile.
Ca sa intelegem ce se intampla de fapt in sportul romanesc trebuie sa facem o analiza si sa gasim raspuns la intrebarea: de ce nu sunt suficienti banii in sportul romanesc.
De unde veneau banii, inainte de 1989, in sportul romanesc?
De la bugetul de stat o mare parte, dar interesant de stiut ca pe plan local, aproape toate intreprinderile si sindicatele din cadrul acestora, finantau activitatea sportiva si alocau sume pentru intretinerea si modernizarea bazelor sportive. Acestea erau practic obligate de catre conducerea PCR sa finanteze sportul, care era declarat politica de stat.
Ce am pus in locul finantarii de la intreprinderile de stat si sindicate? Nimic!
Dupa 1989, mare parte din rezultatele sportive au venit ca urmare a unui sistem care era cat de cat organizat, in care se aplicau criterii de selectie pentru ramurile de sport, in special la ramurile importante pentru imaginea noastra ca natiune cu pretentii in intrecerile internationale.
Cu riscul de a ma repeta, va informez in ceea ce priveste bugetul alocat de catre MTS federatiilor in ultimii ani, ceea ce inseamna un procent de 0,095% din PIB/an.
Incepand cu anul 1995, regasim in statisticile anuale o scadere din ce in ce mai mare a numarului de practicanti pe ramura de sport, care culmineaza la aceasta data cu un procent de 0.36% dintre elevii si studentii nostri (12.203 elevi si 1.092 studenti), legitimati ca sportivi de performanta. Din 3.3 milioane de elevi si 540.000 de studenti, sistemul nu este capabil sa acceseze mai mult.
Din cei 243.375 de sportivi de performanta legitimati in 2014, 117.328 sunt in fotbal, restul impartindu-se la celelalte 73 de federatii sportive nationale.
Numarul mic de practicanti ai sportului pe fiecare ramura de sport va conduce iremedial la sanse mici de a gasi performeri care sa ne reprezinte cu cinste in intrecerile internationale si sa obtina rezultate. Mai jos avem numarul de sportivi legitimati la cele mai importante federatii sportive nationale in anii 2012 si 2014.
Reducerea bugetelor anuale alocate sportului de performanta, alaturi de disparitia intreprinderilor de stat si implicit a sindicatelor care finantau mare parte din sportul romanesc, au condus usor-usor la un declin iremediabil.
Gravitatea acestei situatii si o proiectie a dezastrului in timp, nu a fost niciodata explicata cu multa convingere si argumente politicului de catre autoritatea guvernanta (MTS sub toate formele existentei sale ca autoritate, agentie si minister). Motivele sunt multiple: dezinteres, superficialitate, conditii economice nu prea prielnice si oportune (mai ales in perioada 1992-1999), o ,,dependenta’’ a sportului de factorul politic care a ,,hotarat’’ finantarea dar nu a anticipat acest dezastru, disparitia resursei umane de calitate, neliberalizarea pietei sportului si crearea de parghii lucrative, etc.
Daca ar fi sa-i numim pe toti cei vinovati de prabusirea sistemului national sportiv, probabil ne-ar lua mult timp. Ceea ce vreau eu sa scot in evidenta acum in 2016, este faptul ca cel mai mare vinovat se face ,,Omul de Sport’’!
Atentie! O anumita categorie dintre oamenii de sport, pentru ca au mai existat si sunt inca (putini cei drept), oameni de sport care pun suflet si pasiune in toata activitatea lor si au intradevar expertiza si competente pentru acest domeniu!
Da, ,,omul de sport’’ care ingenuncheat sistemul national sportiv, il mai regasim si acum dupa 26 de ani in fruntea unor structuri sportive si care traieste dupa principiul ,,daca mi se da, eu fac! Daca nu, asta e!’’. Acest tip de ,,om de sport’’, este adevaratul vinovat pentru prabusirea sistemului. El, numit de cele mai multe ori politic, s-a ghidat dupa acest principiu si impreuna cu cei care l-au numit, au asistat pasivi la ceea ce s-a intamplat in jurul lor.
Am dezbatut intr-un alt material, acum cateva luni, ,,vina’’ politicului pentru regresul sportului romanesc. Trebuie inteles ca, ar fi neoportun, sa aruncam vina doar in aceasta zona. Este o culpa comuna! Ceea ce trebuie sa inteleaga politicul in dorinta lui de a castiga simpatia electoratului, este ca nu intotdeauna alegerea unui sportiv cu notorietate este cea mai buna solutie de a-l promova in functii de conducere, managementul sportiv fiind o zona cu multiple implicatii, presupunand o buna cunoastere a sistemului si legislatiei romanesti dar si internationale, posibilitatea de a propune idei materializabile si capacitatea de a explica si sustine un plan de masuri pe termen scurt/mediu/lung, a unei strategii.
Daca in state ex-comuniste ca Ungaria, Cehia, Slovacia dar mai ales Polonia, sistemul s-a zbatut, a cautat si gasit solutii de redresare, a implementat sisteme functionale din alte state, au dezvoltat continuu resursa umana acordand in paralel mare atentie dezvoltarii infrastructurii, noi romanii am trait un ,,dolce far niente’’, bucurandu-ne in momentele rare cand am mai avut rezultate si plangand acum cand nu mai sunt.
Marea noastra greseala ca natiune, este ca nu am cautat si implementat in mod continuu solutii, nu am stabilit o strategie nationala a domeniului si un for care sa analizeze si sa vina cu propuneri de optimizare in fiecare an (exemplu: Rusia). Managementul si administrarea structurilor sportive ca specializare in institutele de invatamant superior a aparut in Romania abia in anul 2005. Noii manageri sportivi ai Romaniei din pacate, nu sunt intotdeauna cele mai bune alegeri, imixtiunea politicului in acest domeniu conducand la o blazare si dezinteres a celor care ar trebui conduca destinele sportului. Numirea pe criterii politice in functii si nu pe mandate de minim 4 ani cu un ,,contract de management’’ cu obiective clare, a facut imposibila dezvoltarea in conditii propice a unui sistem performant. Deasemenea, resursa umana, specialistii pe care i-am avut sau varfurile pe care le-am ajutat sa finalizeze studii de specialitate in cei 26 de ani, au preferat sa migreze in alte state care le-au pus la dispozitie conditii optime pentru performanta si au stiut sa-i plateasca mai bine, vitregind sistemul romanesc si asa muribund de tehnicieni de calitate. Salariile mici pentru tehnicienii care se ocupa de initiere si selectie in sportul romanesc, constituie una din cauzele regresului, multi dintre fostii mari sportivi de performanta refuzand sa se dedice acestei meserii fara cautare.
Deasemenea, statele care au aderat la UE, au cautat si beneficiat de solutii in ceea ce priveste dezvoltarea sportului, au stiut sa negocieze introducerea de axe de finantare pentru activitate sportiva si infrastructura. Cel mai bun exemplu din acest punct de vedere este Polonia care are si o rata de absorbtie de invidiat. Dar acest subiect il vom analiza intr-un material viitor. In Romania, sportul nefiind politica de stat, neacordandu-i statutul si importanta cuvenita, nu a facut niciodata obiectul introducerii ca domeniu sectorial cu axe de finantare din fonduri europene. Vom avea ocazia, probabil, sa facem aceasta negociere in urmatorii ani pentru perioada 2020-2024, daca acest demers va fi luat ca oportun in considerare.
Mai jos va supun atentiei, structura sumelor alocate Romaniei in cadrul financiar 2014-2020, in care nu regasiti sume alocate programelor pentru activitate sau infrastructura sportiva.
Deasemenea, valoare fondurilor alocate Romaniei este una generoasa. Numai ca, gradul de absorbtie al tarii noastre este unul care nu mai are nevoie de nici o comparatie.
Romania traieste de multi ani intr-un cerc vicios:
PIB ul Romaniei a crescut de la an la an. Daca alte state investesc masiv in infrastructura si in sport, la noi investitiile au fost intotdeauna la limita subzistentei. Criza prin care trec unele ramuri sportive este atat de grava, incat chiar daca am vrea sa alocam bugete substantiale, nu mai avem resursa umana pentru selectie si initiere, nemaiavand antrenori (scrima, gimnastica, polo, etc.).
La un calcul sumar, nu avem in sportul romanesc mai mult de 300 mil euro pe an fiscal insemnand un procent de 0,17% din PIB. In acest buget anual avem: bugetul anual MTS insemnand 0,054% din PIB (venituri proprii si sume de la bugetul de stat, alocatii bugetare FSN uri, rente viagere, Complexe Nationale, directii de sport si tineret, etc), bugetul COSR, bugetul anual MENCS ( alocatii pentru sportul preuniversitar si universitar), bugete MAP si MAI, buget Ministerul Transporturilor, bugetele Federatiilor Sportive Nationale cu tot cu venituri proprii si alocatii MTS, bugetele structurilor sportive – cluburi si asociatii care participa la calendarele nationale si internationale alocate de catre ordonatorii de credite principali –autoritati centrale si locale, etc.
Ca sa intelegem oportunitatea unei noi legi a sponsorizarii si a unui pachet de facilitati fiscale pentru sport, trebuie sa intelegem cum este construit bugetul Romaniei, care este ponderea veniturilor si cheltuielilor anuale.
Din discutiile cu oameni care ne conduc destinele, am desprins doua lucruri importante:
- ,,Nu se poate!’’. Orice incercam sa cerem sau sa facem pentru sport, ne izbim de acelasi raspuns: ,,Nu se poate!’’. Nu se poate pentru ca…nu se poate, iar cei care doresc sa articuleze mai mult decat aceste trei (3) cuvinte, motiveaza dezechilibrul bugetar pe care l-ar produce luarea unor astfel de masuri. In acest sens voi incerca sa demontez aceasta temere, care dupa parerea mea este nejustificata;
- Incapatanarea de a nu face nimic in acest domeniu al sportului dar mai ales superficialitatea cu care noi oamenii de sport ne cerem ,,drepturile’’ si propunem ideile mai mult sau mai putin materializabile.
Redau mai jos structura veniturilor bugetare ( PIB) pentru anii 2012 si 2013.
Valoarea veniturilor bugetare pentru anii 2014 si 2015 si-a pastrat proportiile procentuale dar PIB ul national a crescut de la an la an. Daca ne uitam cu atentie, impozitul pe profit dar si impozitul pe venit, nu au impreuna cat valoarea cotei de TVA, sau contributiile provenite din asigurari.
Ceea ce vreau sa arat este ca procentul de 20% din impozitul pe profit nu ar dezechilibra foarte tare bugetul anual.
Redau mai jos structura cheltuielilor bugetare ale Romaniei pentru anii 2012 si 2013.
Daca analizam cu atentie toate domeniile in care se aloca bani de la bugetul de stat, nu putem sa ignoram bugetul imens alocat asistentei sociale, dupa care urmeaza la mare distanta cheltuielile de personal.
Intelegem, ca suntem o natiune care are grija de semenii nostri aflati temporar in incapacitatea de a se intretine, munci, ingriji si cu acces egal la sistemul de sanatate, avem pensionari de care trebuie sa avem grija si in acest sens, trebuie sa alocam si fonduri financiare.
Totusi intrebarea care persista este: nu am devenit o natiune de asistati social? In loc sa ne gandim cum putem avea noi locuri de munca, platim sume uriase pentru asistenta sociala?
Aratam intr-un material anterior, ca daca am investi 1% din PIB/an in proiectul de reorganizare a sportului romanesc cu baza piramidei in scoala, am crea aproximativ 300.000 de noi locuri de munca si implicit o dezvoltare economica prin subdomeniile economiei care graviteaza in jurul sportului (turism, transport, servicii de alimentatie publica, constructii si alte servicii auxiliare, marketing si media, productie si comert cu echipament sportiv, etc.). Aceasta crestere economica ar conduce in timp la dezvoltarea industriei sportului romanesc, dar mai ales la consolidarea unui sistem national sportiv stabil si capabil sa intoarca in fiecare an PIB ului un procent de 3-5 %. Astfel s-ar efectua transferul sarcinii financiare de pe umerii statului pe cei ai privatului si am inceta sa discutam despre eterna poveste: cea a banului public in sport.
Pentru asta in schimb, avem nevoie de viziune si curaj!
Ponderea cheltuielilor bugetare aferente anilor 2014 si 2015 arata un procent de 30.7% respectiv 31% din PIB alocatii pentru Asistenta Sociala. Chiar nu gasim de unde sa alocam un procent de 1% din PIB sportului romanesc?
Avem conform datelor statistice la 31 decembrie 2015, un numar de peste 600.000 societati comerciale inregistrate ca active in Romania.
Mare parte dintre acestea, nu inregistreaza profit, iar cele care fac profit nu sponsorizeaza!
Daca ne uitam in Top 100 firme 2015 in Romania, avem sume frumoase insemnand profit dar si cifra de afaceri.
Legea sponsorizarii trebuie sustinuta de masuri si facilitati fiscale in domeniul sportului.
In acest sens am formulat impreuna cu deputatul Sorin Iacoban – presedintele Federatiei Romane de Sah, o propunere de modificare legislativă care vizează creearea unui cadru mai atractiv pentru marii agenți economici având ca scop încurajarea sponsorizărilor către mișcarea sportivă din România.
În acest moment, deși de la 1 ianuarie 2016 s-a mărit limita de raportare la cifra de afaceri de la 0,3% la 0,5%, actele de sponsorizare nu au fost suficient încurajate, de vina fiind tocmai această limită, deoarece pragul de 20% din impozitul pe profit datorat, depășește de cele mai multe ori pragul secundar de 0,5% din cifra de afaceri astfel încât, această limită dublă nu rezolvă foarte mult problema inițială.
Actualele prevederi legislative consacrate la art. 25 alin. 4 lit.i) din Codul Fiscal al României nu transformă acest gen de cheltuieli în categoria cheltuielilor deductibile sau deductibile parțial, ele rămânând în categoria cheltuielilor nedeductibile însă naște posibilitatea obținerii unui credit fiscal, atât timp cât operatorii economici care efectuează sponsorizări pot scade din suma datorată ca impozit pe profit valoarea sponsorizată, dacă nu depășește procentul de 20% din totalul obligației de plată, adică a impozitului pe profit.
Pentru a se încuraja efectiv activitatea de sposorizare, s-a ajuns la concluzia că nu mărirea pragului de referință la cifra de afaceri ci eliminarea acestui prag poate transforma dispoziția legală în una atractivă pentru marii operatori economici.
Mai mult considerăm ca oportună modificarea Codului Fiscal al României în sensul trasformării procentului fix de 20 % (cât prevede actuala legislație) într-un procent variabil cuprins între 15% și 30% pe 4 praguri, anume 15%, 20%, 25%, 30%.
Corespunzător fiecărui din acest prag urmează a se mai reduce încă un procent de 2% pentru pragul de 15%, 3 % pentru pragul de 20%, 4 % pentru pragul de 25% și 5 % pentru pragul de 30% din impozitul pe profit rămas a mai fi de plătit autorităților competente.
Modificarea legislativă se impune, deoarece actuala dispoziție legală este total neatractivă, marii operatori economici care își desfășoară activitatea pe teritoriul național preferând să sponsorizeze activități sportive din alte țări, sau sa ,,transfere’’ aceste sume catre ONG uri proprii.
Prin aceste măsuri, mișcarea sportivă din România își va majora consistent bugetul dedicat programului competițional astfel încât nu vom mai putea vorbi în sistem de subfinanțare.
Pragul de 0.5% din cifra de afaceri este o măsură care reduce mult posibilitatea de implicare a companiilor care activeză pe teritoriul țării noastre, fie ele autohtone, cu capital mixt sau străin. Daca ne gandim ca aceasta masura va conduce la un dezechilibru bugetar, sa ne gandim ca de fapt este o investitie in timp pentru sanatatea natiunii si dezvoltarea educatiei prin sport ca parte integranta a eduactiei generale a individului.
Proiectul-de-modificare-a-codului-fiscal-privind-sponsorizare, poate fi consultat aici.
Expunerea-de-motive poate fi consultata aici.
Romania are nevoie de o restructurare din temelii a sistemului national de educatiei fizica si sport si de un pachet legislativ care sa scoata acest sistem din criza profunda in care zace.
V-am mai prezentat anterior multe propuneri care ar putea fi implementate cu o singura conditie: sa existe vointa politica si cineva sa isi asume un proiect national de reorganizare a sistemului.
Solutii sunt, iar daca ne referim la banii investiti in sportul romanesc, acestia sunt atat de putini incat este de mirare ca mai existam. Statul trebuie sa investeasca masiv in sportul scolar si universitar, sa creeze parghii printr-un pachet legislativ, astfel incat in 4-5 ani sa transfere sarcina financiara de pe umerii sai pe umerii privatului.
O lege a sponsorizarii trebuie sa fie atat de atractiva pentru sponsori si sponsorizati incat primii trebuie sa-i caute si sa-i aleaga pe ceilalti. Altfel ,,managerii sportivi” vor ramane vesnici cersetori iar raspunsul privind sponsorizarea, il stiti deja: ,,Ne pare rau…”
,,Sa avem seninatatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de aschimba ceea ce poate fi schimbat si mai ales intelepciunea de a face diferenta intre cele doua posibilitati!” spunea Marcus Aurelius!
Autor: Constantin CALIMAN
