De ce nu are sportul romanesc sponsori?

  • 10

De ce nu are sportul romanesc sponsori?

Tags : 

Avem conform datelor statistice la 31 decembrie 2015, un numar de peste 600.000 societati comerciale inregistrate ca active in Romania.
Mare parte dintre acestea, nu inregistreaza profit, iar cele care fac profit nu sponsorizeaza!
Acest aspect, reprezinta o alta fata a dramei prin care trece sportul romanesc!

top100
2top100Daca ne uitam in Top 100 firme in Romania, la profiturile declarate pentru anul 2015, ar trebui sa ne gandim ca in marja celor 20% din impozitul pe profit dar nu mai mult de 0.3% din cifra de afaceri (de la 1 ianuarie 2016 este de 0.5% din cifra de afaceri), sportul la pachet bineinteles cu sanatatea, cultura si religia, au beneficiat de sume importante.
Ei bine, lucrurile nu stau asa!
La o scurta analiza, constatam ca avem multe companii nationale privatizate sau cu capital mixt care inregistreaza profituri frumoase dar nu-i regasim ca sponsori nicaieri, nici in cultura nici in sport nici in sanatate, probabil sponsorizeaza religia?
Deasemenea, institutii financiar-bancare, companii de telefonie mobila, companii cu activitate in domeniul comertului cu alimente, medicamente, etc. declara profituri impresionante dar nu pot fi regasiti ca sponsori ai sportului romanesc.

Ca un om de sport activ, am avut si am zilnic discutii cu multi reprezentanti ai acestor companii pentru a sponsoriza sportul romanesc.
Cele mai multe raspunsuri sunt:
1. ne pare rau, dar politica companiei nu permite sponsorizarea sportului. Ne -am orientat catre cazurile sociale…
2. ne pare rau, dar solicitarea dvs nu a fost aprobata…Poate anul viitor?!
3. ne pare rau, dar dam bani la orfelinate…
4. ne pare rau, dar dam bani la camine de batrani…
5. ne pare foarte rau dar noi nu facem sponsorizari deloc pentru ca daca am da o sponsorizare cuiva, ar veni si altii sa ceara…
6. ne pare rau dar politica companiei este de a da sponsorizari doar pentru evenimente de tipul…x…

SI NOUA, OAMENILOR DIN LUMEA SPORTULUI NE PARE RAU, DAR DACA VA PLANGETI CA NU MAI AVEM REZULTATE ESTE PENTRU CA NU AVEM CU CE SI INDIFERENTA VOASTRA UCIDE!

Da! Indiferenta si prostia ucid!
Ucid lent dar sigur un popor cu potential in sport, care avea in trecut rezultate internationale notabile dar din pacate in aceasta perioada nu mai are nimic.
Nu! Sportul nu mai este ambasador al Romaniei pentru ca fara rezultate notabile nu mai poate fi ambasador! Aceasta stare de fapt si frustrarile pe care le traim ca natiune sunt o rezultanta a indiferentei cu care am tratat in ultimii 26 de ani sportul, a orgoliilor meschine, a lipsei de viziune si pragmatism atat a oamenilor de sport dar mai ales a politicului care fara vointa lui nu vom putea discuta niciodata de o reorganizare si resuscitare a acestui sistem muribund!

Banii pentru sportul romanesc scolar si universitar ar trebui sa provina din zone economice ca: tutun si alcool, jocuri de noroc si pariuri sportive, loteria romana, hipermarchet-uri, farmaceutice, telefonie mobila, tranzactii financiar bancare, perol si gaze, energie electrica, media, zone economice care ar trebuie taxate procentual din cifra de afaceri in fiecare an.
La toate aceste taxe, trebuie adaugati banii din finantarea de la administratiile centrale si locale si sponsorizarile.

Daca ar fi instituita o taxa anuala de sport in valoare de 100 euro pentru toate cele peste 600.000 de firme care activeaza in Romania, am avea cel putin 60.000.000 euro/an.

Daca am implementa un sistem progresiv pentru sponsorizare de 15-20-25-30% din impozitul pe profit anual dar fara limita celor 0.5% din cifra de afaceri, cumulat cu o reducere a diferentei de plata a impozitului ramas de achitat cu 2-3-4-5% atunci firmele se vor ,,bate” pentru a sponsoriza sportul romanesc.
Stiu ca in 2016, Dacia Renault Pitesti a surclasat OMV Petrom in topul celor mai profitabile firme din Romania.

Ei bine, daca nu stiati, DACIA este sponsor la echipa de fotbal Udinese din Italia in timp ce FC Arges Pitesti a disparut. Pentru ei, tara noastra este neinteresanta pentru a investi in publicitate sportiva sau sa sponsorizeze sportul romanesc!

Despre bani in sportul romanesc.
Foarte important de retinut faptul ca bugetul alocat de MTS in 2016 federatiilor sportive nationale este de 68,7 milioane de lei (aproximativ 15 milioane de euro).
Bugetul MTS pentru anul fiscal 2016 a fost anuntat in valoare de 445.358.000 Ron din care 329.556.000 lei de la Bugetul de Stat si 115.800.000 lei venituri proprii, insemnanad un total de aproximativ 99 milioane euro.
Deci, din 99 milioane doar 15 ajung la federatii!?

Parghiile de a creste aceste venituri, sunt limitate si tin mai mult de factorul politic si pachetul legislativ din domeniul sportului pe care il asteptam cu totii de mult timp, dar din pacate nu mai vine!

Bugete la ultimele Olimpiade
JO 2000 (Sydney), buget în valoare totală de 31 de milioane lei, din care 19 milioane de la Bugetul de Stat al Ministerului Tineretului şi Sportului, 8 milioane bugetul de stat al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi 4 milioane venituri proprii MTS;
JO 2004 (Atena), buget în valoare totală de 96 de milioane lei, din care 50 milioane de la Bugetul de Stat al MTS, 39 milioane bugetul de Stat COSR şi 1 milion lei venituri proprii MTS şi 6 milioane lei venituri proprii COSR
JO 2008 (Beijing), buget în valoare totală de 129 de milioane lei, din care 70 milioane de la Bugetul de Stat al MTS, 42 milioane bugetul de Stat COSR şi 6 milioane lei venituri proprii MTS şi 11 milioane lei venituri proprii COSR
JO 2012 (Londra), buget în valoare totală de 118 de milioane lei, din care 68 milioane de la Bugetul de Stat al MTS, 21 milioane bugetul de Stat COSR, 8 milioane lei venituri proprii MTS şi 21 milioane lei venituri proprii COSR
JO 2016 (Rio de Janeiro), buget in valoare totala de 164 de milioane lei, din care 108 milioane lei contributie MTS (80 milioane lei de la bugetul de Stat şi alte 28 de milioane de lei din venituri proprii) si 56 milioane lei COSR.

Rezultate la JO
– JO din 1992, cei 172 de sportivi au obţinut 18 medalii;
– JO din 1996, cei 168 de sportivi au obtinut 20 de medalii;
– JO din 2000, cei 156 de sportivi au obtinut 26 de medalii;
– JO din 2004, cei 184 de sportivi au obtinut 19 medalii;
– JO din 2008, cei 104 sportivi au obtinut 8 medalii;
– JO din 2012, cei 105 sportivi au obţinut 2 medalii de aur, 5 de argint şi 2 de bronz;
– JO din 2016, cei 97 sportivi, au obtinut pana la aceasta data 4 medalii, una de aur, una de argint si 2 de bronz. Se pare ca atat vom avea!?

Romania are nevoie de o restructurare din temelii a sistemului national de educatiei fizica si sport si de un pachet legislativ care sa scoata acest sistem din criza profunda in care zace.
V-am mai prezentat anterior multe propuneri care ar putea fi implementate cu o singura conditie: sa existe vointa politica si cineva sa isi asume un proiect national de reorganizare a sistemului.

Solutii sunt, iar daca ne referim la banii investiti in sportul romanesc, acestia sunt atat de putini incat este de mirare ca mai existam. Statul trebuie sa investeasca masiv in sportul scolar si universitar, sa creeze parghii printr-un pachet legislativ, astfel incat in 4-5 ani sa transfere sarcina financiara de pe umerii sai pe umerii privatului.
O lege a sponsorizarii trebuie sa fie atat de atractiva pentru sponsori si sponsorizati incat primii trebuie sa-i caute si sa-i aleaga pe ceilalti. Altfel ,,managerii sportivi” vor ramane vesnici cersetori iar raspunsul privind sponsorizarea, il stiti deja: ,,Ne pare rau…”

,,Sa avem seninatatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de aschimba ceea ce poate fi schimbat si mai ales intelepciunea de a face diferenta intre cele doua posibilitati!” spunea Marcus Aurelius!


10 Comments

Andrei

august 19, 2016at 4:09 pm

Dacia nu e sponsor la udinese, ci un dealer local o face. E ca si cum mazda bdt sponsorizeaza o echipa, iar pe tricouri apare mazda, nu mazda bdt.

    Constantin Caliman

    august 20, 2016at 3:10 pm

    Este sponsor! Prin dealer ul local dar sponsor pentru ca stiu si cum au fost alesi. Au cautat o echipa pozitionata pe un nivel mediu si ai caror fani sa fie si iubitori de Dacia! Politica lor de marketing este aprobata de francezi!

      Simona Simionescu

      august 21, 2016at 2:41 am

      Asta cam asa este! Din pacate ei isi fac treaba pe brandul nostru si pe munca românilor iar profitul aleg cui sa-l împartă! Partidul Noua Romanie, http://www.partidulnouaromanie.ro va lua in calcul si aceasta Speta. Va multumim ca ne-ati ridicat mingea la fileu! (…)

        Constantin Caliman

        februarie 8, 2019at 10:19 am

        super!

Radu

august 20, 2016at 2:51 pm

Cel mai trist este ca am auzit o cu urechile mele: de ce sa fim prosti sa iti dam bani ca sa te distrezi tu?

Mihail Postelnicu

august 20, 2016at 4:30 pm

La o analiza sumara se observa cu usurinta ca desi bugetul pe cap de sportiv a crescut, rezultatele obtinute au scazut. Concluzia principala care ar trebui desprinsa: cel mai important lucru nu sunt banii, ci descoperirea adevaratelor talente, dispuse sa isi concentreze efortul si sa lase totul deoparte pentru obtinerea adevaratei performante. Degeaba cumperi surdului chitara electronica…

Dan

august 20, 2016at 6:31 pm

Se vede ca nu sponsorizati cluburi sportive private, ca nu cunoasteti cu adevarat de ce noi privatii nu investim cit vreti dvs. in sport.
Dvs sustineti cu 10 lei pe luna,ca suporter, un club de cartier privat?
Sa facem un calcul 10 lei x 5.000.000 de suporteri = 50 milioane lei, tot de la privati.
Si am luat doar 5 milioane de adulti din cei 18 milioane. Fara cei plecati afara.

Dar sa revenim la cauzele ce nu le identificato nicicum.
Sportul este local. Doar Romania are minister al tineretului si sportului. Cheltuie banii cu salariile birocratilor inutil.
Doar Romania are ministere cu cluburi in proprietate.
Doar Romania are primarii cu cluburi in proprietate.

Toate astea inseamna in lumea sportului occidental: lipsa de fair play, concurenta neloiala.
Statul nu are ce cauta in sportul din afara orelor de sport din scoala.
Primariile in afara de infrastructura, pusa la dispozitie in mod egal, tuturor cluburilor, in afara dotarii salilor de sport ale scolilor generale si liceelor nunare ce cauta in sportul profesionist.
Niciun privat, printre care ma numar si eu, nu va investi serios, deoarece nu ai cum sa concurezi cu echipele statului.
Noi platim statului impozite si taxe, doar banii de la minister de unde sunt?!?
Din acei bani ei ne concureaza neloial.
De aici toate aceste rezultate.
Cu toate ca s-au dat bani mai multi pentru olimpiade, rezultatele au fost mai slabe?
De ce?
Pentru ca nimeni din occident nu are ceea ce am scris mai sus: stat in lumea cluburilor sportive ca ONG uri sportive.

Cum credeti dvs. ca in Tg Mures se poate cineva pune cu cele peste 50 milioanede lei date de primarie ASa2013, care culmea, este in insolventa, dupa atitia bani luati de la privati si dati, discretionar, unui singur club de fotbal.
Sau la baschet la fel cu BC Mures.
Dar CsM Bucuresti, club al primariei bucurestene?
Cine credeti ca se poate pune?

Asa ca schimbarea este una singura de facut: statul nu finanteaza cluburile lui si nu finanteaza discretionar anumite cluburi de partid.
Statul face doar infrastructura si doteaza scolile.
Investeste in toti antrenorii de sport din tara si nu concureaza cu proprii antrenori privatii.
Sa joace CSS urile si LPS urile in propriile lor campionate, daca nu vor sa le desfiinteze, deoarece sunt inutile si se vad rezultatele de pina acum.
Noi privatii am dat statului zeci de procente din bogatoa creata an de an, iar statul se vede ca ia risipit cu brio.
Asa ca logica este simpla: mai putin stat in sportul din afara orelor de scoala OBLiGATORIi de facut si finantat.

Dani G.

august 20, 2016at 7:15 pm

Am prieteni cu mici afaceri, firma. Ei ma susțin in activitatea mea in domeniul sportului cu anumite sponsorizări. Cînd am vrut sa scriu in pressa locală despre firma x sau sa pun numele firmei pe afisul unui eveniment, am primit următorul răspuns,: lasă ca vad ăstia ca am bani de sponsorizare si nu mai scap de ei. O sa am numai controale.

    Constantin Caliman

    februarie 8, 2019at 10:19 am

    Da. Cunoastem si noi…

Cutarescu

august 21, 2016at 9:28 am

Bani pt locitatii trucate? Vezi doar ultima „isprava” cu echipamentele de la JO.
Se ocupa cineva de absortie de fonduri pentru centre GRATUITE de sport?
Se implica cineva in atragerea copiilor catre sport, catre performanta?
Vreti doar bani si in plus mai sunt taxati si parintii.
Atat timp cat nu mai avem oameni pasionati in sport vom avea doar business si atat.

Leave a Reply