RAPORTUL ANAF PENTRU ANUL 2025 SI DE CE NU ESTE FUNCTIONALA PARGHIA SPONSORIZARII?

  • 0

RAPORTUL ANAF PENTRU ANUL 2025 SI DE CE NU ESTE FUNCTIONALA PARGHIA SPONSORIZARII?

Tags : 

A fost publicat Raportul de Performanță al ANAF pentru anul 2025 care indică încasări de venituri nete în valoare de 511,65 miliarde de lei, în creștere cu peste 11% față de 2024. În același timp, gap-ul fiscal (diferența dintre sumele declarate și cele colectate) a depășit 40 de miliarde de lei, iar arieratele noi s-au ridicat la 76,95 miliarde de lei.

  • valoarea impozitului pe profit colectată in 2025 a fost de 40,91 miliarde lei, mai mare cu 5,04 miliarde lei față de anul fiscal 2024;
  • dacă luam de reper procentul de 20% la volumul total al impozitului pe profit am avea  8,182 miliarde lei la dispoziție pentru actul de sponsorizare;
  • pentru ca se ia în calcul și pragul maximal de 0,75% din cifra de afaceri am avut la dispoziție în 2025 aproximativ 4,7 miliarde lei – suma estimată care putea fi utilizată pentru sponsorizări;

Nota: În anul fiscal 2024 au fost disponibili pentru sponsorizare 5,3 miliarde lei și au fost accesați doar 16,7% (900 milioane lei)! Din păcate Raportul pentru anul 2025 nu are această cifră publicată dar o vom solicita oficial și o vom publica!

 

  • De ce România nu este o ţară performantă economic și de ce suntem o naţiune bolnavicioasă?
  • De ce nu ne vom mai califica în viitor la Campionate Mondiale și Jocurile Olimpice la sporturile de echipă?
  • De ce nu este lucrativă în România pârghia sponsorizării?

De ce România nu este o ţară performantă economic și de ce suntem o naţiune bolnavicioasă?

În România, la modul declarativ, sportul este ,,domeniu de interes national’’, ,,cel mai bun ambasador’’, iar lista poate continua cu ,,mediul în care devenim mai buni’’ și multe sintagme frumoase.

În realitate, sportul NU este domeniu de interes national, este cel mai bun ambasador dar meritul nu este al autorităţii guvernante ci mai degraba al familiei (vezi cazurile fericite Simona Halep și David Popovici).

Deși în toate statele dezvoltate, sportul și educaţia fizică fac parte integrantă din educaţia generală a individului, la noi această regulă nu se aplică. Avem doar 1 ora de educaţie fizică la nivel liceal, asociaţiile sportive școlare sunt inactive, nefinanţate și neorganizate! Nu avem definitivat și aprobat ,,Programul Național pentru Sport în Învățământul Preuniversitar, pentru Promovarea Educației Fizice și Sportului în rândul elevilor’’! Nu avem implementat deși este definit ,,Regulamentul de Organizare și Desfășurare a Activităţilor în Asociaţiile Sportive Şcolare’’!

Mai pe înţelesul tuturor, veriga cea mai importantă în piramida sportului românesc NU este funcţională! Fără sport școlar nu putem discuta despre sport universitar și nici despre sport de performanţă! Studenţii sportivi nu vin de pe Luna! Ei vin din mediul preuniversitar!

Avem o naţiune bolnăvicioasă, ocupăm locul 1 în Europa la obezitate, alocăm anual între 2.4 și 3.3 procente din PIB pentru educaţie cu toate că avem o prevedere clară constituţională: 6% din PIB pentru educaţie!

Bineînţeles, dacă la nivel mondial performanţa economică a unei naţiuni este direct proporţională cu starea generală de sănătate și nivelul de educaţie, la noi această regulă evidenţiază clar ce ne lipsește:

  1. preocuparea pentru educaţie;
  2. preocuparea pentru dezvoltarea domeniilor educaţie fizică și sport;
  3. găsim bani pentru toate ,,proiectele de ţară’’ dar nu gasim bani pentru educaţie!

Un proverb japonez spune: ,,Sursa tuturor nenorocirilor este neatenţia’’!

Finanţarea în sport nu este suficientă!

Suntem subfinanţati, cei mai mulţi bani merg către activitatea din ligile de seniori populate preponderant cu sportivi străini nu către proiectele pentru copii și juniori, nu avem regulamente de finanţare la nivelul administraţiilor publice locale iar sportul privat este aproape în stare de comă pentru că finanţăm doar structurile de drept public.

Unul dintre cele mai importante principii internaţionale din sport, cel al ,,autonomiei’’, este încălcat flagrant în ţara noastră: imixtiunea factorului politic în actul de management sportiv. Regula spune clar: chiar dacă finanţăm din bani publici (dar nu mai mult de 49% din bugetul anual) nu numim politic managerii sportivi si mai ales nu interferăm și nu le spunem ce să facă cu banii!

Un alt principiu universal recunoscut este cel al ,, transparenţei și egalităţii de șanse’’ pentru structurile sportive și participanţii la competiţie. În România, o structura sportivă privată NU este egală cu o structură de drept public! Cea privată se chinuie și fără taxele încasate de la părinţi nu ar supravieţui, în timp ce structura de drept public cheltuie bugete imense, de cele mai multe ori pe activităţi inutile.

Avem o discuţie interminabilă pe tema ,,de ce sportul românesc se face doar pe bani publici sau pe bani parintilor’’? La această întrebare eu am răspunsuri dar și solutii!

Voinţa politică lipsește!

De ce nu ne vom mai califica în viitor la Campionate Mondiale și Jocurile Olimpice la sporturile de echipă?

Performanta sportiva este o rezultanta a educatiei in timp. In statele in care sportul functioneaza o sa regasim o organizare buna, o finantare constanta si suficienta pentru sport scolar si universitar, proiectele pentru copii si juniori dar mai ales pentru infrastructura.

Se pune accentul pe crearea unui mediu sanatos si sigur de practicare a activitatilor fizice, se monitorizeaza indicatorii privind starea generala de sanatate a natiunii si se intervine cu parghii de optimizare atunci cand este nevoie. Au o strategie cu masuri pe termen scurt, mediu si lung si specialisti care indifernt cine vine la guvernare, ei sunt acolo.

Familia si scoala sunt in centru atentiei acestui proiect. Baza piramidei este in scoala! Au campanii de informare, promoveaza stilul de viata sanatos, fostii mari sportivi sunt ambasadori ai ramurilor sportive in care au avut rezultate si impreuna cu federatiile si cluburile sportive atrag cat mai multi membri pe care aplica criteriile specifice de selectie. De ce? Simplu! Copiii talentati si care au aptitudini sunt indrumati catre sportul de performanta. Selectia continua, nu se opreste la depistare! Au centre de performanta in parteneriat cu scolile si cluburile sportive iar sportul scolar si cel de performanta merg mana in mana pana la terminarea studiilor in mediul preuniversitar. Tinerii sunt incurajati sa imbratiseze o cariera universitara, sunt conditionati sa aiba si rezultate la materiile de studiu in acelasi timp cu rezultatele sportive, sunt acordate burse sunt cautati de scouteri care-i propun la cluburile mari si la loturile nationale dar si la scoli si universitati.

Pentru ca educatia fizica si sportul fac parte din educatia generala a individului, scolile si universitatile de stat sunt finantate si in functie de rezultatele sportive. Sportul universitar este puntea de lansare catre sportul profesionist. Acei studenti sportivi care au rezultate, chiar daca nu vor ajunge campioni olimpici, vor deveni profesori, antrenori, kinetoterapeuti, manageri. Se gandesc la resursa umana, la formare profesionala continua si viitor.

Loturile nationale pe ramura de sport au cateva sute de sportivi care fac obiectul selectiei si doar cei mai buni reprezinta tara la competitiile internationale.

Indiferent de numarul de locuitori (ex. vezi Islanda vs Germania) sistemele performante au la baza o buna guvernare: resursa umana, organizare, finantare, monitorizare.

In Romania din pacate, nu suntem bine organizati, cheltuim ineficient resursa financiara (insuficienta din punctul meu de vedere), nu aplicam criteriile specifice de selectie pe ramura de sport, actantii in sport nu colaboreaza eficient si strategic. Jucam la nivel de echipe nationale (la jocurile de echipa) cu tineri romani care NU s-au lasat de acest sport.

Paradoxal, desi piramida sportului romanesc este clara, cu baza formata din cei aproximativ 4 milioane de subiecti (3 milioane de elevi, 500.000 de studenti si aproximativ alti 500.000 de tineri cu varsta pana in 30 de ani) avem doar 400.000 de sportivi legitimati iar finantarea nu o regasim la baza piramidei ci la varful ei.

Cei mai multi bani merg spre sportivii din ligile de seniori in care joaca preponderent sportivi straini. Din aceasta cauza, daca nu intervenim urgent cu un plan de reorganizare, in urmatorii ani Romania nu va mai avea nici o sansa sa se califice la Jocurile Olimpice sau turnee finale ale Campionatelor Mondiale.

Este intradevar frustrant pentru noi romanii, dar sa stiti ca nu se moare din lipsa unor medalii. Adevarul trist este ca se moare din cauza starii generale de sanatate precare: obezitate, consum excesiv de alcool, fumat, consum de substante interzise, la care as mai adauga un factor deosebit de important, indiferenta si lipsa vointei politice!

De ce mecanismul sponsorizării nu este functional în România!?

  • pentru ca nu avem un Regulament de punere în aplicare a Legii Sponsorizării! Cine trebuie să îl emită!? ANAF! De ce nu îl emite!? Simplu! Există o concepție greșită prin care accesarea sponsorizărilor scade veniturile bugetare, concept absolut GREȘIT! Sponsorizările în sport ar merge către achiziții de materiale și servicii care ar aduce colectări mai mari de TVA și bineînțeles către plata salariilor și investiții în infrastructura care ar aduce contribuţii și impozite mai mari la bugetul de stat! Rolul acestui Regulament ar fi cel de a crea cadrul organizatoric prin care prevederea existentă (dar nerespectată) de a nu ,,sponsoriza rudele de până la gradul IV precum și fundaţiile și organizaţiile proprii’’ să fie monitorizată, de a stabili măsuri pugnitive pentru nerespectarea acestei prevederi, de a impune respectarea unui regim transparent privind alocarea sponsorizarilor!
  • pentru ca nu înțelegem să modificăm acest context (20% din impozitul pe profit dar nu mai mult de 0,75% din cifra de afaceri)! Suntem un popor creativ și inteligent! Aceste prevederi sunt stabilite în acord cu același concept GREȘIT (micșorarea veniturilor bugetare)! Banii din sponsorizare ar contribui la o dezvoltare a sportului, mai ales a celui privat! Pe fondul discuției interminabile pe tema ,,sportul românesc doar pe bani publici” dar și al unei realități triste ,,doar pe banii părinților” la nivel de copii și juniori, se pune întrebarea: cine are interesul ca sportul românesc sa se zbată în mizerie și sa nu se dezvolte!?
  • pentru ca am eliminat in 2024 posibilitatea acordării sponsorizării de către IMM uri (20 % din impozitul pe cifra de afaceri). România avea la începutul anului 2024 aproximativ 850.000 – 900.000 de IMM-uri active, dintre care majoritatea covârșitoare alegeau regimul microîntreprinderilor datorită taxării mai mici. Din anul fiscal 2025, plafonul de trecere a microîntreprinderilor la impozit pe profit (16%) a fost scăzut la 250.000 euro (de la 500.000 euro). Ca atare, ponderea firmelor a devenit mult mai înclinată spre impozit pe profit, după ce peste 130.000 de companii au trecut de la impozit pe venit la impozit pe profit într-un singur an anterior. Chiar și așa, au rămas active 750.000 de IMM uri care au la general o cifra mare de afaceri (aproximativ 1.85 miliarde euro)! Eliminarea prevederii legislative prin care 20% din impozitul pe cifra de afaceri al IMM urilor putea fi direcţionată către sponsorizare a fost una neinspirată și proastă!

Care este soluția!?

A. Crearea unui cadru legislativ prin care sponsorul să fie încurajat să acorde sponsorizări iar beneficiarii să își dezvolte politicile de marketing și comunicare, iar dacă ne referim la sport să dezvoltăm ceea ce de ani buni tot spun: Industria Sportului!

Măsuri propuse:

  • Eliminarea pragului de 0.75% din cifra de afaceri din mecanismul sponsorizarii;
  • Introducerea unui mecansim stimulativ pentru cei care sponsorizează în sensul păstrării procentului de 20% din impozitul pe profit și aplicarea unei noi reguli prin care 5% din diferenţa de plată a impozitului pe profit să rămână sponsorului pentru reinvestire;
  • Reintroducerea prevederii prin care IMM urile pot sponsoriza în limita procentului de 20% din impozitul pe venit la care adaugam regula stimulativă ca 5% din diferenţa de plată a impozitului pe cifra de afaceri să rămână sponsorului pentru reinvestire;
  • Stabilirea Regulamentului de punere in aplicare a Legii Sponsorizării, desfiinţarea fundaţiilor propria înfiinţate de marile companii (de stat, cu capital mixt si multinaţionale);
  • Introducerea unei taxe pentru sport pentru toate societăţile comerciale active (in special pentru companiile nationale);

 

Ce se va întâmpla?

  • Agenţii economici vor căuta să sponsorizeze proiecte cu vizibilitate prin care numele și logoul lor vor deveni mai cunoscute;
  • La nivel de comunităţi locale, brandurile competitive vor deveni mult mai vizibile și comunitatea locală va empatiza cu astfel de activităţi economice prin consum și promovare;
  • Beneficiarii vor fi nevoiţi să își dezvolte activităţile de marketing și comunicare, pentru a deveni mai vizibili, pentru a mulţumi cerinţele sponsorilor privind promovarea dar și pentru a arăta modul în care au fost folosiţi bani din sponsorizare (pentru activitate, infrastructură, etc);
  • Se va dezvolta Industria Sportului prin toate activităţile conexe: producţia și comercializarea echipamentului sportiv, transport, servicii de cazare și masa, asigurări, ticketing, produse de nutriţie, infrastructură, etc;
  • Vor crește încasările la bugetul de stat;
  • În câţiva ani, coroborat și cu alte măsuri de reorganizare a sportului, se va transfera sarcina financiară de pe umerii statutului pe cel al mediului privat în sport, cultură și alte domenii;

 

B. Administraţiile publice locale (toate Consiliile Judeţene si Consiliul General al Municipiului București, toate Consiliile Locale și Consiliile Locale ale Primariilor de Sector ale Municipiului Bucuresti) trebuie să aprobe Regulamentul de Finaţare al Proiectelor și Programelor Sportive, să construiască infrastructura sportivă și să finanţeze transparent activitatea structurilor sportive (asociaţiile sportive școlare, asociaţiile sportive universitare, alte structure sportive private).

 

C. Autoritatea guvernantă în sport (astăzi Agenţia Naţională Pentru Sport) trebuie să își întărească activitatea de supraveghere și control dar mai ales să dezvolte un departament de strategii și politici publice cu oameni competenţi. Ar mai trebui de asemenea să finanţeze proiecte și programe sportive prin directiile judeţene pentru sport (dacă nu greșesc ultima finanţare a fost în 2010).

 

Puteţi descarca de aici:Raportul de Performanță al ANAF pentru anul 2025


Leave a Reply