DE CE NU MAI FAC SPORT ROMÂNII?
România nu se confruntă doar cu o scădere a interesului individual pentru sport, ci cu o pierdere progresivă a elementelor cheie din punct de vedere social, care produceau obișnuința sau mai exact cultura practicării activităților fizice: școala si competitia sportivă școlară, familia, comunitatea locală, cluburile sportive care se ocupă cu performanţa sportivă, sponsorizarea, administrația locală și finanțarea publică predictibilă.
Legislația românească în vigoare recunoaște expres practicarea educației fizice și sportului ca drept al persoanei, garantează libera asociere în structuri sportive și reglementează distinct educația fizică, sportul școlar și universitar, sportul pentru toți și sportul de performanță.
Cu toate acestea, între normă și funcționarea reală există o ruptură structurală..
Problema principală este că România are instituții și texte legale, dar nu are un mecanism operațional integrat care să ducă practicantul de la școală către club, de la familie către comunitate, de la administrația locală către finanțare predictibilă și de la sponsorizare către sportul de performanţă.

