Category Archives: Strategie

  • 0

A.P.N.S.R. – membru E.A.S.E. (Asociația Europeană a Angajatorilor in Sport)

Tags : 

Mai multe organizații europene din sportul non profit, sportul profesionist și cel al activitatilor de petrecere a timpului liber, au decis că este necesar să se reunească și să abordeze problematica acestui complex domeniu la nivel european, prin dialog social.

Pentru a face acest lucru într-un mod structurat, Asociația Europeană a Angajatorilor in Sport (EASE) a fost infiintata inca din anul 2003.

Scopul principal propus este cel de  a construi un comitet unic sectorial care prin dialog social sa raspunda la intrebarile si demersurile structurilor sportive indiferent de forma lor de organizare.

Activitatea EASE este concentrata pe trei directii:

  • Sportul non-profit;
  • Sportul profesionist;
  • Activitatile de Petrecere a Timpului Liber Activ.

UNI Global Union,  reprezintă mai mult de 20 de milioane de muncitori din peste 900 de sindicate din sectoarele cu cea mai rapidă creștere din lume – abilități și servicii. Un total de 90% din noile locuri de muncă sunt de așteptat să fie în aceste sectoare în deceniul următor. UNI și filialele nationale din toate regiunile militeaza cu responsabilitate si fermitate, pentru a se asigura că aceste locuri de muncă sunt decente și drepturile lucrătorilor sunt protejate, inclusiv dreptul de a adera la un sindicat și de a participa la negocieri colective.

ease_web_logo_3EASE împreună cu UNI Europa, reprezinta cele doua mari organizatii, care sub umbrela Comisiei Europene pentru Ocuparea Fortei de Munca, Incluziune si Dialog Social gestioneaza problematicile sectoriale din doemniul sportului european.

Încă din luna octombrie 2016, Constantin Caliman, membru fondator APNSR,  a fost cooptat ca membru expert în cadrul Comisiei Europene.

logo_global_unionÎn perioada 23-24 martie 2017, va avea loc sedinta lunara a CE avand ca temă principala de dezbatere ” Sprijinirea fazei de testare a Comitetului de Dialog Social European Sectorial pentru Sport și Activităţile de Agrement ”.

UNI Europa în parteneriat cu Europa Activă, Comisia Europeana și  EASE au stabilit agenda intalnirii de la Berlin:

  • Proiecte in derulare: Contractul Colectiv de Munca in Sport, Declaratia Europeana privind Sportul ca Domeniu Sectorial, Drepturile si Siguranta Copiilor in Practicarea Activitatilor Sportive;
  • Consolidarea ESSDC ;
  • Dialogul social european în cadrul politicilor europene ale sportului;
  • Angajarea în sectorul sportiv profesionist, amator si non amator și cel de petrecere a timpului liber activ. Drepturile angajatorilor si angajatilor;
  • Stimulare creativa și inițiative / activități pentru viitor in sportul european.

Va vom tine la curent, cu un raport de eveniment dupa data de 24 martie 2017.


  • 0

Legea Sponsorizarii neatractiva si ineficienta in Romania. De ce avem nevoie de facilitati fiscale in sportul romanesc?

Tags : 

Dupa proiectul de implementare a Contractului de Munca in sportul romanesc, vin cu o noua propunere: O noua lege a Sponsorizarii cu  facilitati fiscale pentru antreprenori.

La o analiza mai atenta a factorilor care au condus la regresul sportului romanesc in ultimii ani, vom regasi printre alte motive si lipsa parghiilor pentru ca managerul sportiv sa isi dezvolte coerent politicile de marketing.

Putem afirma ca, alaturi de nerespectarea principiului autonomiei in sport, lipsa unei legi a sponsorizarii atractive atat pentru sponsor cat si pentru sponsorizat, sunt cele doua mari cauze ale prabusirii unui sistem altadata cu rezultate notabile.

Ca sa intelegem ce se intampla de fapt in sportul romanesc trebuie sa facem o analiza si sa gasim raspuns la intrebarea: de ce nu sunt suficienti banii in sportul romanesc.

De unde veneau banii, inainte de 1989, in sportul romanesc?

De la bugetul de stat o mare parte, dar interesant de stiut ca pe plan local, aproape toate intreprinderile si sindicatele din cadrul acestora, finantau activitatea sportiva si alocau sume pentru intretinerea si modernizarea bazelor sportive. Acestea erau practic obligate de catre conducerea PCR sa finanteze sportul, care era declarat politica de stat.

Ce am pus in locul finantarii de la intreprinderile de stat si sindicate? Nimic!

Dupa 1989, mare parte din rezultatele sportive au venit ca urmare a unui sistem care era cat de cat organizat, in care se aplicau criterii de selectie pentru ramurile de sport, in special la ramurile importante pentru imaginea noastra ca natiune cu pretentii in intrecerile internationale.

Cu riscul de a ma repeta, va informez in ceea ce priveste bugetul alocat de catre MTS federatiilor in ultimii ani, ceea ce inseamna un procent de 0,095% din PIB/an.

tabel-bug-anuale-fsn-uri

Incepand cu anul 1995, regasim in statisticile anuale o scadere din ce in ce mai mare a numarului de practicanti pe ramura de sport, care culmineaza la aceasta data cu un procent de 0.36% dintre elevii si studentii nostri (12.203 elevi si 1.092 studenti), legitimati ca sportivi de performanta. Din 3.3 milioane de elevi si 540.000 de studenti, sistemul nu este capabil sa acceseze mai mult.

tabel-nr-elevi-sportivi-mencs

Din cei 243.375 de sportivi de performanta legitimati in 2014, 117.328 sunt in fotbal, restul impartindu-se la celelalte 73 de federatii sportive nationale.

tabel_nr-sportivi-2012_2014

Numarul mic de practicanti ai sportului pe fiecare ramura de sport va conduce iremedial la sanse mici de a gasi performeri care sa ne reprezinte cu cinste in intrecerile internationale si sa obtina rezultate. Mai jos avem numarul de sportivi legitimati la cele mai importante federatii sportive nationale in anii 2012 si 2014.

tabel_nr-total-sportivi-2012-2014

Reducerea bugetelor anuale alocate sportului de performanta, alaturi de disparitia intreprinderilor de stat si implicit a sindicatelor care finantau mare parte din sportul romanesc, au condus usor-usor la un declin iremediabil.

Gravitatea acestei situatii si o proiectie a dezastrului in timp, nu a fost niciodata explicata cu multa convingere si argumente politicului de catre autoritatea guvernanta (MTS sub toate formele existentei sale ca autoritate, agentie si minister). Motivele sunt multiple: dezinteres, superficialitate, conditii economice nu prea prielnice si oportune (mai ales in perioada 1992-1999), o ,,dependenta’’ a sportului de factorul politic care a ,,hotarat’’ finantarea dar nu a anticipat acest dezastru, disparitia resursei umane de calitate, neliberalizarea pietei sportului si crearea de parghii lucrative, etc.

Daca ar fi sa-i numim pe toti cei vinovati de prabusirea sistemului national sportiv, probabil ne-ar lua mult timp. Ceea ce vreau eu sa scot in evidenta acum in 2016, este faptul ca cel mai mare vinovat se face ,,Omul de Sport’’!

Atentie! O anumita categorie dintre oamenii de sport, pentru ca au mai existat si sunt inca (putini cei drept), oameni de sport care pun suflet si pasiune in toata activitatea lor si au intradevar expertiza si competente pentru acest domeniu!

Da, ,,omul de sport’’ care ingenuncheat sistemul national sportiv, il mai regasim si acum dupa 26 de ani in fruntea unor structuri sportive si care traieste dupa principiul ,,daca mi se da, eu fac! Daca nu, asta e!’’. Acest tip de ,,om de sport’’, este adevaratul vinovat pentru prabusirea sistemului. El, numit de cele mai multe ori politic, s-a ghidat dupa acest principiu si impreuna cu cei care l-au numit, au asistat pasivi la ceea ce s-a intamplat in jurul lor.

Am dezbatut intr-un alt material, acum cateva luni, ,,vina’’ politicului pentru regresul sportului romanesc. Trebuie inteles ca, ar fi neoportun, sa aruncam vina doar in aceasta zona. Este o culpa comuna! Ceea ce trebuie sa inteleaga politicul in dorinta lui de a castiga simpatia electoratului, este ca nu intotdeauna alegerea unui sportiv cu notorietate este cea mai buna solutie de a-l promova in functii de conducere, managementul sportiv fiind o zona cu multiple implicatii, presupunand o buna cunoastere a sistemului si legislatiei romanesti dar si internationale, posibilitatea de a propune idei materializabile si capacitatea de a explica si sustine un plan de masuri pe termen scurt/mediu/lung, a unei strategii.

Daca in state ex-comuniste ca Ungaria, Cehia, Slovacia dar mai ales Polonia, sistemul s-a zbatut, a cautat si gasit solutii de redresare, a implementat sisteme functionale din alte state, au dezvoltat continuu resursa umana acordand in paralel mare atentie dezvoltarii infrastructurii, noi romanii am trait un ,,dolce far niente’’, bucurandu-ne in momentele rare cand am mai avut rezultate si plangand acum cand nu mai sunt.

Marea noastra greseala ca natiune, este ca nu am cautat si implementat in mod continuu solutii, nu am stabilit o strategie nationala a domeniului si un for care sa analizeze si sa vina cu propuneri de optimizare in fiecare an (exemplu: Rusia). Managementul si administrarea structurilor sportive ca specializare in institutele de invatamant superior a aparut in Romania abia in anul 2005. Noii manageri sportivi ai Romaniei din pacate, nu sunt intotdeauna cele mai bune alegeri, imixtiunea politicului in acest domeniu conducand la o blazare si dezinteres a celor care ar trebui conduca destinele sportului. Numirea pe criterii politice in functii si nu pe mandate de minim 4 ani cu un ,,contract de management’’ cu obiective clare, a facut imposibila dezvoltarea in conditii propice a unui sistem performant. Deasemenea, resursa umana, specialistii pe care i-am avut sau varfurile pe care le-am ajutat sa finalizeze studii de specialitate in cei 26 de ani, au preferat sa migreze in alte state care le-au pus la dispozitie conditii optime pentru performanta si au stiut sa-i plateasca mai bine, vitregind sistemul romanesc si asa muribund de tehnicieni de calitate. Salariile mici pentru tehnicienii care se ocupa de initiere si selectie in sportul romanesc, constituie una din cauzele regresului, multi dintre fostii mari sportivi de performanta refuzand sa se dedice acestei meserii fara cautare.

Deasemenea, statele care au aderat la UE, au cautat si beneficiat de solutii in ceea ce priveste dezvoltarea sportului, au stiut sa negocieze introducerea de axe de finantare pentru activitate sportiva si infrastructura. Cel mai bun exemplu din acest punct de vedere este Polonia care are si o rata de absorbtie de invidiat. Dar acest subiect il vom analiza intr-un material viitor. In Romania, sportul nefiind politica de stat, neacordandu-i statutul si importanta cuvenita, nu a facut niciodata obiectul introducerii ca domeniu sectorial cu axe de finantare din fonduri europene. Vom avea ocazia, probabil, sa facem aceasta negociere in urmatorii ani pentru perioada 2020-2024, daca acest demers va fi luat ca oportun in considerare.

Mai jos va supun atentiei, structura sumelor alocate Romaniei in cadrul financiar 2014-2020, in care nu regasiti sume alocate programelor pentru activitate sau infrastructura sportiva.

structura-sumelor-alocate-romaniei-din-fonduri-ue

Deasemenea, valoare fondurilor alocate Romaniei este una generoasa. Numai ca, gradul de absorbtie al tarii noastre este unul care nu mai are nevoie de nici o comparatie.

sume-fonduri-europene-alocate-in-perioada-2014_2020-romaniei

 

Romania traieste de multi ani intr-un cerc vicios:

cerc-vicios_sport-romanesc

PIB ul Romaniei a crescut de la an la an. Daca alte state investesc masiv in infrastructura si in sport, la noi investitiile au fost intotdeauna la limita subzistentei. Criza prin care trec unele ramuri sportive este atat de grava, incat chiar daca am vrea sa alocam bugete substantiale, nu mai avem resursa umana pentru selectie si initiere, nemaiavand antrenori (scrima, gimnastica, polo, etc.).

table1

La un calcul sumar, nu avem in sportul romanesc mai mult de 300 mil euro pe an fiscal insemnand un procent de 0,17% din PIB. In acest buget anual avem: bugetul anual MTS insemnand 0,054% din PIB (venituri proprii si sume de la bugetul de stat, alocatii bugetare FSN uri, rente viagere, Complexe Nationale, directii de sport si tineret, etc), bugetul COSR, bugetul anual MENCS ( alocatii pentru sportul preuniversitar si universitar), bugete MAP si MAI, buget Ministerul Transporturilor, bugetele Federatiilor Sportive Nationale cu tot cu venituri proprii si alocatii MTS, bugetele structurilor sportive – cluburi si asociatii care participa la calendarele nationale si internationale alocate de catre ordonatorii de credite principali –autoritati centrale si locale, etc.

Ca sa intelegem oportunitatea unei noi legi a sponsorizarii si a unui pachet de facilitati fiscale pentru sport, trebuie sa intelegem cum este construit bugetul Romaniei, care este ponderea veniturilor si cheltuielilor anuale.

Din discutiile cu oameni care ne conduc destinele, am desprins doua lucruri importante:

  1. ,,Nu se poate!’’. Orice incercam sa cerem sau sa facem pentru sport, ne izbim de acelasi raspuns: ,,Nu se poate!’’. Nu se poate pentru ca…nu se poate, iar cei care doresc sa articuleze mai mult decat aceste trei (3) cuvinte, motiveaza dezechilibrul bugetar pe care l-ar produce luarea unor astfel de masuri. In acest sens voi incerca sa demontez aceasta temere, care dupa parerea mea este nejustificata;
  2. Incapatanarea de a nu face nimic in acest domeniu al sportului dar mai ales superficialitatea cu care noi oamenii de sport ne cerem ,,drepturile’’ si propunem ideile mai mult sau mai putin materializabile.

Redau mai jos structura veniturilor bugetare ( PIB) pentru anii 2012 si 2013.

structura-veniturilor-bugetatre-2012-si-2013-in-romania

Valoarea veniturilor bugetare pentru anii 2014 si 2015 si-a pastrat proportiile procentuale dar PIB ul national a crescut de la an la an. Daca ne uitam cu atentie, impozitul pe profit dar si impozitul pe venit, nu au impreuna cat valoarea cotei de TVA, sau contributiile provenite din asigurari.

Ceea ce vreau sa arat este ca procentul de 20% din impozitul pe profit nu ar dezechilibra foarte tare bugetul anual.

Redau mai jos structura cheltuielilor bugetare ale Romaniei pentru anii 2012 si 2013.

structra-cheltuielilor-bugetare-2012-si-2013-in-romania

Daca analizam cu atentie toate domeniile in care se aloca bani de la bugetul de stat, nu putem sa ignoram bugetul imens alocat asistentei sociale, dupa care urmeaza la mare distanta cheltuielile de personal.

Intelegem, ca suntem o natiune care are grija de semenii nostri aflati temporar in incapacitatea de a se intretine, munci, ingriji si cu acces egal la sistemul de sanatate, avem pensionari de care trebuie sa avem grija si in acest sens, trebuie sa alocam si fonduri financiare.

Totusi intrebarea care persista este: nu am devenit o natiune de asistati social? In loc sa ne gandim cum putem avea noi locuri de munca, platim sume uriase pentru asistenta sociala?

Aratam intr-un material anterior, ca daca am investi 1% din PIB/an in proiectul de reorganizare a sportului romanesc cu baza piramidei in scoala, am crea aproximativ 300.000 de noi locuri de munca si implicit o dezvoltare economica prin subdomeniile economiei care graviteaza in jurul sportului (turism, transport, servicii de alimentatie publica, constructii si alte servicii auxiliare, marketing si media, productie si comert cu echipament sportiv, etc.). Aceasta crestere economica ar conduce in timp la dezvoltarea industriei sportului romanesc, dar mai ales la consolidarea unui sistem national sportiv stabil si capabil sa intoarca in fiecare an PIB ului un procent de 3-5 %. Astfel s-ar efectua transferul sarcinii financiare de pe umerii statului pe cei ai privatului si am inceta sa discutam despre eterna poveste: cea a banului public in sport.

Pentru asta in schimb, avem nevoie de viziune si curaj!

Ponderea cheltuielilor bugetare aferente anilor 2014 si 2015 arata un procent de 30.7% respectiv 31% din PIB alocatii pentru Asistenta Sociala. Chiar nu gasim de unde sa alocam un procent de 1% din PIB sportului romanesc?

pondere-cheltuieli-bugetare-2014-din-pib

pondere-cheltuieli-bugetare-2015-din-pib

Avem conform datelor statistice la 31 decembrie 2015, un numar de peste 600.000 societati comerciale inregistrate ca active in Romania.
Mare parte dintre acestea, nu inregistreaza profit, iar cele care fac profit nu sponsorizeaza!

Daca ne uitam in Top 100 firme 2015 in Romania, avem sume frumoase insemnand profit dar si cifra de afaceri.

top100

2top100

Legea sponsorizarii trebuie sustinuta de masuri si facilitati fiscale in domeniul sportului.

In acest sens am formulat impreuna cu deputatul Sorin Iacoban – presedintele Federatiei Romane de Sah, o propunere de modificare legislativă care vizează creearea unui cadru mai atractiv pentru marii agenți economici având ca scop încurajarea sponsorizărilor către mișcarea sportivă din România.

În acest moment, deși de la 1 ianuarie 2016 s-a mărit limita de raportare la cifra de afaceri de la 0,3% la 0,5%, actele de sponsorizare nu au fost suficient încurajate, de vina fiind tocmai această limită, deoarece pragul de 20% din impozitul pe profit datorat, depășește de cele mai multe ori pragul secundar de 0,5% din cifra de afaceri astfel încât, această limită dublă nu rezolvă foarte mult problema inițială.

Actualele prevederi legislative consacrate la art. 25 alin. 4 lit.i) din Codul Fiscal al României nu transformă acest gen de cheltuieli în categoria cheltuielilor deductibile sau deductibile parțial, ele rămânând în categoria cheltuielilor nedeductibile însă naște posibilitatea obținerii unui credit fiscal, atât timp cât operatorii economici care efectuează sponsorizări pot scade din suma datorată ca impozit pe profit valoarea sponsorizată, dacă nu depășește procentul de 20% din totalul obligației de plată, adică a impozitului pe profit.

Pentru a se încuraja efectiv activitatea de sposorizare, s-a ajuns la concluzia că nu mărirea pragului de referință la cifra de afaceri ci eliminarea acestui prag poate transforma dispoziția legală în una atractivă pentru marii operatori economici.

Mai mult considerăm ca oportună modificarea Codului Fiscal al României în sensul trasformării procentului fix de 20 % (cât prevede actuala legislație) într-un procent variabil cuprins între 15% și 30% pe 4 praguri, anume 15%, 20%, 25%, 30%.

Corespunzător fiecărui din acest prag urmează a se mai reduce încă un procent de 2% pentru pragul de 15%, 3 % pentru pragul de 20%, 4 % pentru pragul de 25% și 5 % pentru pragul de 30% din impozitul pe profit rămas a mai fi de plătit autorităților competente.

Modificarea legislativă se impune, deoarece actuala dispoziție legală este total neatractivă, marii operatori economici care își desfășoară activitatea pe teritoriul național preferând să sponsorizeze activități sportive din alte țări, sau sa ,,transfere’’ aceste sume catre ONG uri proprii.

Prin aceste măsuri, mișcarea sportivă din România își va majora consistent bugetul dedicat programului competițional astfel încât nu vom mai putea vorbi în sistem de subfinanțare.

Pragul de 0.5% din cifra de afaceri este o măsură care reduce mult posibilitatea de implicare a companiilor care activeză pe teritoriul țării noastre, fie ele autohtone, cu capital mixt sau străin. Daca ne gandim ca aceasta masura va conduce la un dezechilibru bugetar, sa ne gandim ca de fapt este o investitie in timp pentru sanatatea natiunii si dezvoltarea educatiei prin sport ca parte integranta a eduactiei generale a individului.

Proiectul-de-modificare-a-codului-fiscal-privind-sponsorizare, poate fi consultat aici.

Expunerea-de-motive poate fi consultata aici.

Romania are nevoie de o restructurare din temelii a sistemului national de educatiei fizica si sport si de un pachet legislativ care sa scoata acest sistem din criza profunda in care zace.
V-am mai prezentat anterior multe propuneri care ar putea fi implementate cu o singura conditie: sa existe vointa politica si cineva sa isi asume un proiect national de reorganizare a sistemului.

Solutii sunt, iar daca ne referim la banii investiti in sportul romanesc, acestia sunt atat de putini incat este de mirare ca mai existam. Statul trebuie sa investeasca masiv in sportul scolar si universitar, sa creeze parghii printr-un pachet legislativ, astfel incat in 4-5 ani sa transfere sarcina financiara de pe umerii sai pe umerii privatului.

O lege a sponsorizarii trebuie sa fie atat de atractiva pentru sponsori si sponsorizati incat primii trebuie sa-i caute si sa-i aleaga pe ceilalti. Altfel ,,managerii sportivi” vor ramane vesnici cersetori iar raspunsul privind sponsorizarea, il stiti deja: ,,Ne pare rau…”

,,Sa avem seninatatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de aschimba ceea ce poate fi schimbat si mai ales intelepciunea de a face diferenta intre cele doua posibilitati!” spunea Marcus Aurelius!

Autor: Constantin CALIMAN

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


  • 0

Contractul de Munca in Sportul Romanesc

Tags : 

Contractul de Munca in sportul romanesc, reprezinta o prioritate ,,0’’.

In sedinta grupului interministerial de lucru infiintat pentru dezbaterea ,,Strategiei Nationale in Sport’’ si ,,Proiectului de Modificare a Legii 69/2000’’, convocat de Vicepremierul Vasile Dancu in data de 21 octombrie la sediul Guvernului, s-a discutat foarte mult pe aceasta tema.

I-am înmanat atunci vicepremierului, proiectul de implementare a acestui contract de munca in sport, gandit  inca din luna februarie, imediat dupa modificarea Codului Fiscal si aplicarea acestor modificari incepand cu data de 01.01.2016.

Totodata, am propus si insistat ca un intreg pachet de masuri de modificari legislative sa fie implementat, unele fiind gandite pe termen scurt, altele pe termen mediu si lung intr-un. Acest document poate fi consultat in plan-desfasurat-de-actiuni-pentru-reorganizarea-sportului-scolar-si-universitar-romania.

Lipsa rezultatelor in planul performantei sportive este dupa parerea mea o rezultanta a unei proaste organizari a sistemului, a slabei finantari, lipsa parghiilor necesare pentru dezvoltare, neimplicarea politicului pentru solutionarea acestor probleme dar mai ales incapacitatea oamenilor de sport de a se face auziti si intelesi, de a propune idei materializabile, logice si coerente.

Fara sa fiu malitios, dar constient de critic, acuz oamenii de sport care s-au perindat pe la conducerea organismelor care se ocupa de administrarea acestui bun national, de sanatatea si viitorul acestei natiuni, de orgolii meschine, lipsa de viziune, superficialitate si pe undeva si un oarecare dram lene intelectuala.

Din punctul meu de vedere, legislatia in domeniul sportului in Romania, are nevoie de o revizuire si o asezare liniara si logica. Avem nevoie de un cadru legislativ care sa permita dezvoltarea dar mai ales eliminarea ambiguitatilor care sa nasca confuzii si sa dea posibilitatea unor interpretari subiective.

Contractul de Munca in Sport, are in tarile europene mai multe forme.

Facand o analiza comparativa intre Portugalia, Olanda si Ungaria, mi-am dat seama ca modelul unguresc este cel mai apropiat de necesitatile noastre.

Motivatia ar fi urmatoarea:

  1. Are stipulari clare si simple in Codul Muncii;
  2. Are o taxare unica de 28.5% prevazuta prin Codul Fiscal, ceea ce reprezinta un mare ,,balon de oxigen’’ pentru angajator.

 Citind cu atentie Codul Muncii din Romania, am ramas neplacut surprins neregasind termenul de ,,sport’’, ,,contract de munca in sport’’, nicaieri.

Mai mult decat atat, in Clasificarea Ocupatiilor din Romania (COR) in baza caruia se opereaza in REVISAL, este o intreaga nebunie cu ocupatiile din domeniul sportului, o ramura de sport fiind mai importanta decat alta, probabil urmare a modificarilor legislative survenite ca urmare a unor ,,prietenii politice’’ si nu a unui demers coerent din partea autoritatii guvernante.

Asa cum este organizat sportul romanesc, cred ca pentru a face lumina in acest domeniu, trebuie sa alegem una din urmatoarele variante:

  1. Introducerea Contractului de Munca in Sport in Codul Muncii cu o taxare preferentiala (daca se poate). Stabilirea cadrului legislativ in care se pot incheia Contractele de Prestari Servicii in Sport cu o taxare ,,relaxata’’ de 26% ;
  2. Introducerea Contractului de Prestari Servicii Sportive asimilat ca un contract de munca, cu o taxare relaxata de 26% , valabil pentru sportivii de performanta si tehnicienii sportivi;

De ce avem nevoie de Contractul de Munca in Sport?

Sportul romanesc de performanta, este in mare proportie practicat in cadrul structurilor sportive institutii publice subordonate autoritatilor centrale (CSM urile din subordinea MTS, CSU urile si CSS urile in subordine MENCS, CSA Steaua in subordinea MAPN, CS Dinamo in subordinea MAI, CS Rapid in subordinea Ministerului Transporturilor, CSM urile subordonate Consiliilor Locale/Consiliul General al Municipiului Bucuresti).

Incheierea de Contracte de Munca in cadrul acestor cluburi institutii publice, este permisa de legislatie doar pentru posturile stabilite pentru Organigrama Administrativa cu respectarea grilelor de salarizare pentru administratia centrala sau locala, dupa specificul subordonarii.

In acest caz, singura solutie, este cea de a incheia conventii civile denumite Contracte de Prestari Servicii, cu sportivii si tehnicienii sportivi care sa fie valabile atat pentru structurile sportive institutii publice cat si pentru structurile sportive private cu sau fara personalitate juridica.

Pe de alta parte in conformitate cu Legea Finantelor Publice, finantarea multianuala este interzisa.

In acest sens ,,s-a inventat’’ Contractul de Pregatire Sportiva  ,,acceptat’’ de catre unele federatii sportive nationale pentru o perioada de unul sau mai multe sezoane, care rezolva ,,dreptul de proprietate’’ al clubului in ceea ce priveste sportivul si stabileste clauzele contractuale legate de valoare financiara, termeni de plata, conditii de reziliere, etc..

Trebuie inteles, ca sportul este o activitate atipica si are specifitatile lui,  ca sezonul sportiv nu coincide intotdeauna cu anul fiscal, motiv pentru care ,,executia financiara’’ a Contractului de Pregatire Sportiva este efectuata prin Conventii Civile valabile secvential in anul fiscal, cel mult pana la data de 31 decembrie din anul in curs.

Prin regulamentele federatiilor internationale obligatorii si pentru federatiile nationale, este stipulata obligativitatea ca incepand cu varsta de 16 ani, sportivul sa incheie in forma scrisa cu structura sportiva/clubul, un contract. Acest contract fara valoare financiara este nul de drept. Totodata, la varsta de 16 ani, sportivul nu are nici o profesie, fiind inca inscris la una din formele de invatamant din sistemul national de educatie.

Conform art. 14 din Legea 69/2000 avem sportivii de performanta clasificati in doua categorii: amatori si profesionisti. Deasemenea, conditiile pentru a deveni un sportiv profesionist sunt stabilite in acest articol. Partea interesanta este ca in conformitate cu pct (2), doar  sportivul profesionist poate incheia cu o structura sportiva, in forma scrisa, un contract individual de munca(exclus in cazul cluburilor institutii publice) sau o conventie civila in conditiile legii. Deasemenea sportivul profesionist are nevoie de o licenta eliberata conform legislatiei si regulamentelor in vigoare.

In acelasi art. avem:

(3) Sportivului profesionist, care a încheiat cu o structură sportivă o convenţie civilă, i se asigură, la cerere, participarea şi plata contribuţiei la un sistem de pensii, public şi/sau privat, în condiţiile legii.

    (4) Licenţa de sportiv profesionist se obţine în conformitate cu procedurile prevăzute în statutele şi în regulamentele federaţiilor sportive naţionale.

    (5) Sportivii străini pot desfăşura activitate ca sportivi profesionişti la o structură sportivă din România, în baza permisului de muncă eliberat în condiţiile legii.

    (6) Federaţiile sportive naţionale asigură organizarea evidenţei sportivilor profesionişti din ramura de sport respectivă.

    (7) Drepturile şi obligaţiile sportivului profesionist sunt cele prevăzute în statutele şi în regulamentele federaţiilor sportive naţionale, precum şi în contractele sau convenţiile, după caz, încheiate între părţi.

    (8) Calitatea de sportiv profesionist încetează în conformitate cu prevederile statutelor şi regulamentelor federaţiilor sportive naţionale.

    (9) Ramurile de sport în care se poate practica sportul profesionist se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Agenţia Naţională pentru Sport, la propunerea federaţiilor sportive naţionale.

    (10) Condiţiile de practicare a sportului profesionist se stabilesc prin normele federaţiilor sportive naţionale, cu avizul Agenţiei Naţionale pentru Sport.

Sporturile profesioniste stabilite prin Hotarare de Guvern, sunt:

  1. Fotbal: HG 537/1991;
  2. Handbal: HG 666/2003;
  3. Box: HG 1423/2003;
  4. Rugby: HG 634/2007;
  5. Volei: HG 635/2007;
  6. Baschet: HG 883/2011.

Modificarea care se impune, este cea de a inlocui termenul de sportiv profesionist cu sportiv de performanta, pentru a da posibilitatea ca toti sportivii de performanta indiferent de ramura sportiva, amator sau profesionist, sa poata incheia un contract de munca sau o conventie civila in conditiile legii.

Desemenea continutul art. 14 din Legea 69/2000 trebuie modificat si corelat.

Mergand mai departe pe sirul logic de aliniere a prevederilor legislative, in HG 884/001 care este Regulamentul de Aplicare a Legii 69/2000, avem stipulate conditiile de practicare a sportului profesionist.

Art. 55. – (1) Propunerea federatiei sportive nationale privind conditiile de practicare a profesionismului în ramura de sport respectivă se face în conformitate cu statutul si regulamentele federatiei internationale la care aceasta este afiliată si vizează, după caz:

  1. a) cerintele obtinerii licentei de sportiv profesionist;
  2. b) cerintele obtinerii licentei de club profesionist;
  3. c) modul de organizare a competitiei profesioniste.

(2) Sportul profesionist poate fi practicat în cluburi sportive, indiferent de forma lor de organizare, cu respectarea prevederilor statutare ale federatiilor sportive nationale în acest domeniu.

Art. 56. – Cluburile sportive existente se pot transforma în societăti comerciale sportive pe actiuni în baza hotărârii adunării generale, cu avizul federatiei sportive nationale si cu respectarea dispozitiilor legale în materie.

Art. 57. – (1) Ligile profesioniste sunt persoane juridice de drept privat fără scop lucrativ, autonome.

(2) Statutele si regulamentele ligilor profesioniste se aprobă de adunările generale si se avizează în mod obligatoriu de federatiile sportive nationale si de Ministerul Tineretului si Sportului.

In fotbalul romanesc,  se elibereaza licenta de fotbalist profesionist sportivilor din ligile 1, 2 si 3, la cerere si in conditiile stabilite de catre FRF. Liga Profesionista de Fotbal se ocupa de organizarea Ligii1, celelalte ligi inferioare fiind organizate de catre FRF si Asociatiile Judetene/Municipiului Bucuresti de Fotbal. Mare parte dintre cluburile din Liga 1 sunt societati sportive pe actiuni dar si asociatii cluburi sportive infiintate in baza Legii 69/2000 si OG 26/2000. In Liga a 3 a insa, intr-o proportie covarsitoare, regasim cluburi sportive institutii publice infiintate prin hotarare si subordonate consiliilor locale. Desi se elibereaza licenta de fotbalist profesionist, cluburile (multe dintre ele) nu sunt cluburi profesioniste iar competitia nu poate fi catalogata ca profesionista. Intelegem astfel, ca eliberarea de licente de fotbalist profesionist rezolva doar o singura problema: cea a incheierii unui CM sau Conventii Civile in conditiile legii.

Eliminarea acestei inadvertente care poate fi interpretata subiectiv de catre un auditor, se impune cu celeritate.

Mai mult,  in capitolul IV din Legea 69/2000 sunt explicate clar conditiile de practicare a sportului de performanta fie ei amatori sau profesionisti:

    (1) Prin sportul de performanta se urmăreşte valorificarea aptitudinilor individului într-un sistem organizat de selecţie, pregătire şi competiţie, având ca scop ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri şi obţinerea victoriei.

    (2) Sportivii de performanta sunt persoanele care practica sistematic şi organizat sportul şi participa în competiţii cu scopul de a obţine victoria asupra partenerului, pentru autodepăşire sau record.

    (3) Pentru a participa la competiţiile sportive oficiale locale sau naţionale un sportiv de performanta trebuie să fie legitimat la un club sportiv.

    (4) Evidenta legitimării şi transferarea sportivilor sunt în competenta federaţiilor sportive naţionale, a ligilor profesioniste şi a asociaţiilor judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, potrivit statutelor şi regulamentelor federaţiilor sportive naţionale.

    (5) Sistemul competiţiilor sportive oficiale pe ramuri de sport este elaborat şi organizat de federaţiile sportive naţionale, potrivit statutelor şi regulamentelor acestora.

In handbalul romanesc, nu se elibereaza licenta de handbalist profesionist.  Liga Profesionista de Handbal a fost infiintata in 2012 dar a organizat Liga Nationala doar un singur sezon (2012/2013.

Deasemenea, multe ramuri sportive (atletism, scrima, judo, polo, etc) nu sunt sporturi profesioniste, ceea ce inseamna ca in conformitate cu prevederile legislative actuale nu pot incheia un contract de munca sau o conventie civila in conditiile legii?

In aceste conditii, intrebarea care se pune este:

  • Daca sportivul de performanta profesionist (doar cele 6 ramuri sportive stabilite prin HG) are dreptul sa incheie un Contract de Munca sau o conventie civila in conditiile legii, sportivul de performanta amator de ce nu ar avea acest drept?

O alta mare problema este cea legata de utilizarea fondurilor publice pentru activitatea sportiva si plata indemnizatiilor sportive si a salariilor pentru sportivi si tehnicieni sportivi deopotriva.

Va amintiti de disparitia echipei de handbal HCM Constanta, a echipelor de rugby si volei masculin din Constanta?

Daca structurile sportive infiintate in baza Legii 69/2000 si OG 26/2000 pot accesa fonduri publice pe baza de proiecte aprobate de catre autoritatile locale in baza Legii 350/2005 modificata in martie 2015, iar cheltuielile salariale sunt acum eligibile, aceleasi cheltuieli din aceeasi bani publici insemnand bugete aprobate de catre autoritatile locale si centrale pentru cluburile sportive institutii publice stau sub semnul intrebarii iar incadrarea acestora este subiectiva si de cele mai multe ori cu repercusiuni pentru conducatorii acestora.

Intalnim, asa cum am mentionat si mai sus: contracte de pregatire sportiva valabile pentru mai multe sezoane, contracte de prestari servicii sportive cu persoane fizice si/sau personae fizice autorizate, contracte sportive fara valoare financiara dar cu drepturile conferite prin HG 1447/2007, etc.

Daca in cazul sportivilor de nationalitate romana, contractele cu persoane fizice autorizate erau incadrabile in prevederile legislative si recomandate (sportivii de alta nationalitate nu au dreptul de a infiinta PFA –uri), marea problema care a aparut incepand cu data de 01.01.2016 urmare a modificarii in septembrie 2015 a Legii nr. 227 / 2015 privind Codul Fiscal, este cea de indeplinire a conditiilor impuse pentru a nu fi interpretate ca si contracte de munca.

Definiţia dată activităţilor independente a fost modificată, astfel încât, în prezent, activitatea independentă este orice activitate desfăşurată de către o persoană fizică în scopul obţinerii de venituri, care îndeplineşte cel puţin patru dintre următoarele şapte criterii:

  • persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru;Nu este cazul pentru sport.
  • persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi; Nu este cazul pentru sport.
  • riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizică ce desfăşoară activitatea; Nu este cazul pentru sport.
  • activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară; Nu este cazul pentru sport.
  • activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii; DA
  • persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective; DA si NU
  • persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane în condiţiile legii. Nu este cazul pentru sport.

O analiza pertinenta a statutului conventiilor civile si incadrarea lor, regasiti materialul modificari-in-cod-fiscal-privind-conventiile-civile.

In acest caz se impune introducerea unei prevederi legislative privind Contractul de Prestari Servici Sportive, care sa reglementeze plata sportivilor si a tehnicienilor sportivi (antrenori, arbitri, maseuri, alte categorii de personal care contribuie la activitatea de pregatire in sportul de performnata si participarea de competitii).

Deasemenea, posibilitatea incheierii acestor contracte pe o perioada determinata (de o zi, sau pentru o perioada mult mai lunga similara cu cea a unui sezon competitional sportiv) ar rezolva si marea problema a arbitrajului in toate ramurile sportive.

In consecinta, urmare a celor enumerate mai sus, dar si in  expunere-de-motive_modificare-legislatie-pentru-contract-munca-in-sport se impune:

  1. Modificarea art. 14 din Legea 69/2000, proiect-modificare-legea-EFS 69_2000;
  2. Modificarea Legii 227/2015 privind Codului Fiscal,  proiect-modificare-Codul Fiscal-ref-contractul-prestari_servicii-sportive;
  3. Modificarea HG 1447/2007, proiect-modificare HG 1447/2007 Norme-financiare-activitatea_sportiva;

O alta analiza care se impune si implicit o modificare legislativa in acest sens ( hotarare-guvern-nr-1352_2010) este cel al nomenclatorului de Clasificare al Ocupatiilor din Romania in baza caruia se opereaza in REVISAL. Avem multe coduri CAEN pe linie de sport care trebuie restructurate simplificate si transpuse intr-o forma care sa acopere necesitatile sistemului national sportiv.

Avem urmatoarele coduri:

3421 Atleti si sportivi

Atletii si sportivii participa la evenimente si competitii sportive. Acestia se antreneaza si concureaza individual sau ca parte a unei echipe in sportul ales de ei.

Nota: daca in art.14 din Legea 69/2000 avem termenul de sportiv de performanta, folosirea sintagmei de ,,atlet si sportiv’’ aici (in afara de faptul ca este un pleonasm grosolan) nu este cea mai fericita alegere. Propunerea este de a folosi termenul de ,,sportiv de performanta’’, termen folosit si in Legea 69/2000.

3421 Sportiv de Performanta

342101 fotbalist profesionist

342102 sportiv profesionist in alte discipline sportive

342103 jucator de rugbi

342104 sportiv de inalta performanta

342105 sportiv de performanta

Nota: subcodurile folosite la codul 3421 nu se justifica si sunt incomplete. Daca folosim un cod CAEN pentru fotbal de ce nu am folosi si pentru handbal, scrima, judo, popice, tenis de masa, schi? Daca s-a urmarit alocarea unui cod CAEN sporturilor profesioniste, de ce nu avem toate cele 6 sporturi profesioniste enumerate si codate?  Termenii de ,,sportiv de performanta’’ si ,,de inalta performanta’’ sunt enumerati si folositi incorect intr-o mare neconcordanta cu termenii explicati in Legea 69/2000 si HG 884/2001. Sugeram alocareaa de subcoduri CAEN pentru fiecare sport profesionist aprobat prin HG, astfel:

342101 jucator/jucatoare de fotbal profesionist

342102 jucator/jucatoare de handbal profesionist

342103 jucator/jucatoare de volei profesionist

342104 jucator/jucatoare de rugby profesionist

342105 jucator/jucatoare de baschet profesionist

342106 boxeur profesionist

Si a unui alt cod CAEN valabil pentru toate ramurile sportive (implicit disciplinele subordonate, ex. baschetul are baschet si baschet 3×3, rugby are rugby si rugby7, volei are volei si beach volei, handbalul are handbal si beach handbal, etc.), care pot fi amatori sau profesionisti:

3421107 sportiv de performanta in alte ramuri sportive

3422 Antrenori, instructori si functionari din domeniul sportului

Antrenorii, instructorii si functionarii din domeniul sportului lucreaza cu sportivi amatori sau profesionisti pentru a creste performanta, incurajeaza o participare cat mai mare in sport si organizeaza si oficiaza evenimente sportive conform normelor stabilite.

Nota: introducerea termenului de ,,tehnician sportiv’’ cu enumerarea celor mai importante categorii in art.14 din Legea 69/2000, implica si modifcarea acestui cod  CAEN in care termenul de ,,antrenori si instructori’’ nu se mai justifica, astfel incat codul sa aiba urmatoarea forma:

3422 Tehnicieni sportivi si functionari din domeniul sportului

3423 Instructori si coordonatori de programe de pregatire fizica si activitati recreative

Instructorii si coordonatorii de programe de pregatire fizica si activitati recreative indruma, ghideaza si instruiesc grupuri si persoane in activitati recreative, de pregatire fizica sau de aventura in aer liber.

In acest sens propunem modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1352/2010 privind aprobarea structurii Clasificării ocupaţiilor din România – nivel grupă de bază, conform Clasificării internaţionale standard a ocupaţiilor – ISCO 08.

Propunerea poate fi consultata in proiect-modificare-hg-1352_2010_cor_clasificarea-ocupatiilor-sportivi-si_tehnicieni.

 

Autor: Constantin Caliman


  • 0

Reorganizarea Sportului Romanesc o Necesitate Imediata!

Tags : 

Strategia Nationala pentru Sport a starnit interes si a fost dezbatuta pe data de 22 septembrie la sediul COSR, de catre factori implicati in sport.

Recunosc ca nu am fost prezent, acceptand inca din luna august, invitatia de a participa in aceeasi perioada la o dezbatere pe tema drepturilor angajatilor si angajatorilor in sport de catre UNI Europa si EASE (Asociatia Europeana a Angajatilor in Sport) sub egida Comisiei Europene pentru Sport.

Inteleg ca la dezbatere au fost prezenti, presedinti de federatii si cluburi sportive precum si reprezentanti ai societatii civile si presei sportive. Deasemenea a fost prezent domnul vicepremier Vasile Dancu, interesat de aceasta tema alaturi de doamna ministru Elisabeta Lipa si presedintele interimar COSR domnul Nicu Vlad.

Lansarea in dezbatere publica a Strategiei Nationale pentru Sport a starnit si reactii ale oamenilor de sport, a jurnalistilor sportivi, a oamenilor care iubesc sportul si sunt interesati de problematica sistemului. Parerile sunt impartite, unele pertinente iar altele mai putin.

Reamintesc celor interesati ca am participat la prima si singura sedinta in forma completa a Grupului de Lucru creat in sensul definirii acestul material, am insistat asupra unor aspecte care mi se par capitale pentru a da o forma finala care sa fie de comun agreata de toti factorii beneficiari.

Au fost si sunt inca multe comentarii privind continutul. Cei care nu inteleg nimic, trebuie sa citeasca de mai multe ori. Cei care nu au rabdare sa citeasca cele 76 de pagini, ar trebui sa nu mai emita pareri.

Una din problemele acestui material, este faptul ca nu i s-a anexat acest material: ,,Plan desfășurat de acţiuni, pe termen scurt și mediu, pentru reorganizarea sistemului naţional de educaţie fizică și sport în Romania”.

Acest material este un plan de actiuni, propus de catre umila mea persoana, urmare a problematicii cu care ma confrunt in munca mea zilnica si a experientei mele in managementul sportiv, atat in mediul privat cat si in administratia publica. Acest material, bineinteles ca poate fi imbunatatit, dar este (cred eu) obligatoriu ca o Anexa a Strategiei.

Măsura Scop/Ţintă Cine răspunde Căi de materializare Termen limită
Elaborarea Strategiei Naţionale pentru Educaţie Fizică şi Sport – pentru perioada 2016-2032, asumată politic şi aprobată de: Parlamentul României  Guvernul României *Stabilirea cadrului general de dezvoltare a sistemului pentru educaţie fizică şi sport şi căile de materializare a strategiei pe o perioada de minim 16 ani; M.T.S.

M.E.N.C.S.

Comitetul Olimpic Sportiv Roman;

O.N.G. uri;

Parlamentul Romaniei (Comisia de Educatie)

 

1.       Comisie mixtă formată din reprezentanti ai M.T.S., C.O.S.R., F.S.S.U., O.N.G.uri;

2.       Elaborare a Strategiei;

3.       Prezentare a documentului spre dezbatere publică şi Comisiei de Educaţie din Parlamentul României;

4.       Asumarea strategiei de către Parlamentul României şi Guvernul României;

20.08.2016

 

20.08-20.10.2016

21.10.2016

 

 

15.11.2016

Obţinerea procentului de 1% din PIB pentru sport *Finanţarea suficientă, controlată şi transparentă a sistemului naţional pentru educaţie fizică şi sport;

*Reducerea începand cu anul 2024 a cheltuielilor cu sanatatea, cu aproximativ 4 miliarde de euro/an;

*Imbunatatirea starii generale de sanatate a natiunii, controlul indicilor de mortalitate prin promovarea miscarii  si a educatiei prin sport ca parte componenta a educatiei generale.

M.T.S. prin Secretariatul General

M.E.N.C.S. prin Federatia Sportului Scolar  si Universitar,

Parlamentul Romaniei: Comisia de Educatie;

Comitetul Olimpic Sportiv Roman;

O.N.G. uri;

1. Modificare a art. 67 din Legea Educatei Fizice si a Sportului prin care se stabileste ca alocatie bugetara anuala minim 1% din PIB pentru sport;

2. Elaborarea proiectului de buget pentru anul 2017 si solicitarea/stabilirea unui procent de 1% din PIB prin Legea Bugetului de Stat pe 2017 pentru sport;

 

 

 

 

1.12.2016

Clarificarea situatiei Bazelor Sportive *Repunerea in functiune a bazelor sportive scoase din circuit;

*Asigurarea unui climat de siguranta si continuitate pregatirii sportivilor prin accesul facil la bazele sportive;

*Proiect national de acces pe terenurile si salile de sport;

M.T.S. prin : Registrul National al Bazelor Sportive,

Cu sprijinul M.A.I. precum si in colaborare cu Consiliile Locale si Consiliul General al Municipiului Bucuresti;

1. Aprobarea unui pachet de masuri care sa determine ca Registrul Bazelor Sportive sa devina functional;

2.  Identificarea bazelor sportive si intabularea acestora;

3. Acordarea prin regulament a unei perioade de maxim 6 luni calendaristice tuturor proprietarilor de baze sportive, ca acestea sa fie repuse in circuit si s -a devina functionale;

4. Implementarea unui ,,Regulament de Acces şi Utilizare a Infrastructurii Sportive’’ sub directa supraveghere a instructorilor/monitorilor de activitati sportive;

 

31.12.2016

     
Dezvoltarea Bazei Materiale şi a Infrastructurii *Modernizarea insfrastructurii sportive şi alinierea României la standardele internaţionale;

 

*Asigurarea unui cadru propice pentru selecţie si pregătire a sportivilor;

 

*Asigurarea unui climat de întrecere identic cu cel al sportivilor din alte state cu care România concureaza la nivel internaţional;

M.T.S.

M.E.N.C.S.

M.D.R.A.P.

1.       Stabilirea unui plan national de modernizare a bazelor sportive existente, cu o proiecţie în timp pe o perioada de 4/8/12 ani;

2.       Stabilirea unui plan naţional de construire de noi baze sportive:

a.        Construirea unui numar de 47 de Licee cu Program Sportiv de tip nou;

b.       Construirea a 1.500 de terenuri multifunctionale de sport (fotbal, rugby) dotate cu pista de atletism pentru localitati din mediul rural din Romania;

c.        Construirea a 7 noi baze sportive/Centre Olimpice (cate una pentru fiecare viitoare zona administrativa);

d.       Construirea unei Sali Polivalente cu 25.000 de locuri in mun. Bucuresti si minim alte 7 in tara cu o capacitate intre 5.000-7.000 loc.;

e.       Construirea a 7 patinoare multifunctionale;

f.         Construirea unui stadion Complex National care sa cuprinda pe langa o arena de 75.000 de locuri şi toate dotarile specifice întrecerilor atletice;

g.        Amenajarea a 8 baze sportive pentru sporturi nautice care sa cuprinda si cate o pista olimpica de canotaj;

h.      Amenajarea a 4 Complexe Naţionale pentru Sporturile de Iarna cu facilitati specifice tuturor disciplinelor sportive de iarna;

11.09.2016

 

 

31.12.2016

 

2016-2018

 

2016-2018

 

 

 

2020

 

 

2018

 

 

2020

 

2020

 

 

 

2020

 

 

2020

 

 

Diversificarea finanţării&alte măsuri de optimizare activitate

 

 

*Optimizarea activitatii, consolidarea sistemului ca o industrie a sportului;

*Transferul in timp (4-8 ani) a sarcinii financiare de pe umerii statului pe cei ai sistemului  privat, dupa consolidarea sistemului;

M.T.S.

M.E.N.C.S.

C.O.S.R.

A.N.A.F.

1.        Directionare unui procent de 0,5% din taxele și accizele aplicate la nivel național pentru țigarete, țigări și băuturi alcolice;

2.       Introducerea unui procent de 0,5% pe produsele de tip fast food;

3.       Introducerea unei taxe de 10% din valoarea de constructie a imobilelor de tip mall/hipermarchet, pentru constituirea Fondului National de Construire si Modernizare Baze Sportive;

4.       Introducerea unei taxe procentuale de 3% din cifra de afaceri, care sa fie directionata structurilor sportive cu aprobare ANAF, de catre societatile comerciale de tip hipermarchet, a operatorilor de telefonie mobile si servicii de telecomunicatii si internet;

5.       Introducerea unei taxe anuale pentru sport in valoare de echivalentul a 200 euro, pentru fiecare societate comerciala activa inregistrata;

6.       Modificarea Legii Sponsorizarii 32/1994 si Legii 227/2015 privind Codului Fiscal, astfel încât sponsorizarea să devină atractivă pentru sponsor şi stimulativă pentru sponsorizat. Cotele de sponsorizare propuse de:

–          15% din impozitul pe profit, cu o reducere de 2% pentru diferenta de plata la bugetul de stat;

–          20% din impozitul pe profit,  cu o reducere de 3% pentru diferenta de plata la bugetul de stat;

–          25% din impozitul pe profit,  cu o reducere de 4% pentru diferenta de plata la bugetul de stat;

–          30% din impozitul pe profit,  cu o reducere de 3% pentru diferenta de plata la bugetul de stat;

*Limita maxima propusa este nu mai mult de 5% din cifra de afaceri.

7.        Cresterea  costului standard/elev/student;

 

8.        Modificarea Legii nr.50/1991 actualizată in 2014 in sensul introducerii de conditii de autorizare a constructiilor cu destinatie sportive (aviz de constructive de la utoritatea guvernantă in sport);

9.        modificarea articolului 4 din Regulamentul FSSU aprobat prin HG 1201/2011.  Finantarea activitatii Asociatiilor Sportive Scolare si Asociatiilor Sportive Universitare;

10.   Implementarea ‘’Regulamentului de Organizare si Desfasurare a activitatii in cadrul Asociatiilor Sportive Scolare si Universitare’’;

 

01.01.2017

 

 

 

01.01.2017

 

 

01.01.2017

 

 

 

 

 

01.01.2017

 

 

 

 

01.01.2017

 

 

 

01.11.2016

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

01.01.2017

 

01.01.2017

 

 

 

01.01.2017

 

 

 

 

 

01.10.2016

 

Formare profesională.

 

Contract Unic de Prestari Servici Sportive asimilat ca un Contract de Muncă în Sport

 

Promovarea Romaniei si a tehnicienilor romani în structurile internaţionale.

 

 

*Programe de Formare si Perfectionare Profesionala pentru tehnicienii sportivi;

 

*Contract de Prestari Servici Sportive asimilat ca un Contract de Munca in Sport, cu o fiscalizare redusa la 26% (dupa modelul Ungariei);

 

*Proiecte de dezvoltare europeana a relatiilor cu statele membre UE pe linie de activitate sportiva. Reprezentarea Romaniei in structurile/forurilor europene

 

M.T.S.

M.E.N.C.S.

C.O.S.R.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice

Ministerul Afecerilor Externe

Ministerul Finantelor Publice

Ministerul Fondurilor Europene

1.       Programe de formare profesionala si reconversie pentru personalul necesar dezvoltarii activitatilor sportive, pentru sportivii de performanta care abandoneaza activitatea sportiva;

 

2.       Implementarea unui Contract Unic de Prestari Servicii Sportive asimilat ca un Contract de Muncă in Sport, valabil pentru sportivi si deopotriva personalul tehnic care activeaza in domeniul sportului cu o fiscalizare de 26%, dupa modelul implementat de Ungaria;

 

3.       Promovarea Romaniei ca tara in care sportul este politica de stat, a imaginii noastre in Europa si in lume, promovarea turismului sportiv, atragerea de evenimente sportive internationale in organizare, in Romania;

4.       Promovarea sportivilor si tehnicienilor romani in board-uri/comisii ale structurilor sportive internationale;

 

Termen imediat

 

 

 

 

 

 

01.11.2016

 

 

 

 

 

 

 

Termen imediat

 

 

 

 

Termen imediat


  • 0

Dezbatere publica Strategia de Dezvoltare a Sportului (2016-2032) – 22 septembrie 2016, la sediul COSR

Tags : 

In data de 14 septembrie 2016, a fost introdusa in dezbatere publica ,,Strategia de Dezvoltare a Sportului pentru perioada 2016-2032”, material postat pe www.mts.ro.

Materialul poate fi consultat si aici, strategie-sport-1.

Marturisesc ca am fost consultat pentru  elaborarea acestui material si ma bucur ca unele idei si analize&date statistice au fost preluate si introduse in materialul final. In momentul constituirii grupului de lucru (sedinta care a avut loc la sediul MTS in luna iunie 2016), am tinut neaparat ca materialul care va fi finalizat, sa aiba o proiectie pentru cel putin 3-4 cicluri olimpice, lucru care s-a si intamplat.

Motivele le cunoasteti si nu are sens sa ma repet.

Materialul in sine, este unul bine structurat si respecta o asezare stiintifica, analizand mediul si contextul in care este lansata strategia si proiectia in viitor. Felicitari dlui prof. Adrian Dragnea (coordonatorul grupului de lucru) dar si colegilor domniei sale care au contribuit la materializarea acestei lucrari.

Ceea ce nu are:

  1. Ministerul Tineretului si Sportului, gestioneaza activitatea a doua domenii importante pentru natiune: Sportul si Tineretul. Din acest punct de vedere, ma asteptam ca materialul sa trateze cele doua domenii, care pe undeva se intrepatrund dar nu sunt identice, iar materialul sa fie denumit ,,Strategia de Dezvoltare a Sportului si Tineretului pentru perioada 2016-2032”.
  2. Strategia, trebuie neaparat insotita de materialul ,,Programul de Dezvoltare pentru perioada 2016-2032”, care sa contina caile de dezvoltare, modul de materializare, parghiile de control si optimizare, organismele care se ocupa, termenii propusi cu date de incepere si finalizare, etc. Cateva sugestii pot fi regasite in acest material numit de mine Plan desfasurat de actiuni pentru reorganizarea sportului in Romania.
  3. Strategia si Programul, dupa dezbaterea publica si asumare de catre MTS, trebuie aprobate de catre Parlamentul Romaniei pentru ca indiferent cine vine la guvernare sa nu schimbe major strategia si proiectele aflate in desfasurare.

Sunt multi oameni de sport si jurnalisti, chiar oameni politici, care au solicitat pe buna dreptate si argumentat, aparitia acestui material. Trecand peste orgoliile meschine si comentariile rautacioase ale unora, afirm cu responsabilitate ca acest material nu este unul perfect, dar este perfectibil si aproape de o forma ideala (ceea ce natiunea asteapta si are nevoie).

Cei care aveti propuneri de imbunatatire, o puteti face joi in cadrul dezbaterii. Din pacate nu voi putea fi prezent din motive independente de vointa mea, dar am o mare rugaminte: Nu uitati sa anexati si planul desfasurat de actiuni!

Autor: Constantin Caliman


  • 0

APNSR si FADERE militeaza impreuna pentru reorganizarea sportului romanesc

Tags : 

Marti, 30 august 2016, am avut placerea de a-l intalni pe domnul Daniel Tecu presedintele FADERE (Federacion de Asociaciones Rumanas en Europa) care are sediul la Madrid, asociatie sub umbrela careia activeaza (fiind afiliate si lucrative) un numar de aproximativ 80 de asociatii ale romanilor stabiliti pe tot mapamondul.

IMG_5957Domnia sa, ne-a vizitat, preocupat fiind de soarta sportului romanesc agreand de comun acord semnarea unui parteneriat intre APNSR (Asociatia Politici Noi ale Sportului in Romania) si FADERE, consimtind totodata sa adere la platforma program a Aliantei Nationale pentru Dezvoltarea Industriei Sportului in Romania.

Suntem onorati de interesul diasporei pentru proiectele derulate de noi si initiativele de reorganizare a sportului romanesc.

IMG_5954Am stabilit impreuna organizarea unui calendar comun astfel incat, romanii din diaspora sa aiba intalniri cu delegatiile sportive care participa la competitiile internationale (sesiuni de comunicari, dezbateri, fotografii si autografe) dar si o implicare mai activa in proiecte transfrontaliere a romanilor din diaspora istorica.
Deasemenea, am stabilit ca este oportuna implicarea romanilor specialisti in sport si care activeaza in alte tari, in procesul de reorganizare a sportului romanesc si consultarea acestora in evenimente de dezbatere si workshop uri.

Viitorul sportului romanesc este in scoala!


  • 2

Bani in sport, Legea Sponsorizarii si Codul Fiscal/Facilitati fiscale propuse pentru redresarea sportului romanesc

Tags : 

Legea sponsorizării in Romania (Legea 32/1994 cu completarile ulterioare) există de 22 ani fără să i se fi făcut suficientă publicitate, dar mai ales negandindu-se niciodata un set de masuri fiscale care sa vina in sprijinul sponsorilor si al beneficiarilor acestei legi.
Aceasta lege, împreună cu Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal , permite societăţilor comerciale să ofere sponsorizări cluburilor sportive, federatiilor sportive nationale precum si alte structuri sportive sau organizatii nonguvernamentale, şi să beneficieze de facilități fiscale până la anumite limite.
Cheltuiala cu sponsorizarea nu este deductibilă dar poate genera un credit fiscal, care reduce impozitul de plată cu suma integrală a sponsorizării oferite, dacă această sumă este mai mică de:
•0,5% din cifra de afaceri;
•20% din impozitul pe profit de plată;
Facilitatea fiscală acordată prin mecanismul de credit fiscal, permite practic sponsorului să plătească efectiv suma
respectivă nu în contul impozitului pe profit, ci către o alta structura/organizaţie fără scop lucrativ sau chiar institutie publica din domeniul culturii, educatiei, sportului, sanatatii, etc..
Pentru a fi inclus în calculul impozitul pe profit de pe anul respectiv, contractul de sponsorizare trebuie încheiat
înainte de sfârșitul anului calendaristic iar plata trebuie de asemenea efectuată până la finele termenului de plata a impozitului stabilit de legiuitor, respectiv pentru trimestrul IV al anului fiscal pana pe data de 25 ianuarie a anului urmator asa cum prevede legislatia.
Activitățile eligibile.
Sponsorizările pot fi acordate beneficiarilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul culturii, artelor, medicinei sau ştiinţei (mai exact: cultural, artistic, educativ, ştiinţific – cercetare fundamentală şi aplicată, umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protecţiei drepturilor omului, medico-sanitar, de asistenţă şi servicii sociale, de protecţia mediului, social şi comunitar, de reprezentare a asociaţiilor profesionale, precum şi de întreţinere, restaurare, conservare şi punere în valoare a monumentelor istorice).
Beneficiarii potențiali:
• Orice persoană juridică fără scop lucrativ care îşi desfăşoară activitatea în România sau îşi va desfăşura activitatea conform celor mentionate mai sus;
• Instituţii şi autorităţi publice care desfăşoară activităţile mai sus prezentate;
• Persoane fizice recunoscute pentru activităţile lor de către o persoana juridică fără scop lucrativ sau de către o instituţie publică, care sunt constant active în domeniul pentru care se cere sponsorizarea;
• Persoane fizice pentru desfăşurarea anumitor activităţi în domeniul culturii, artelor, medicinii sau cercetării ştiinţifice fundamentale şi aplicate.
Stimulentul nu va fi acordat in caz de:
Sponsorizare reciprocă între persoane fizice şi juridice;
• Sponsorizare efectuată de către rude sau rude prin alianţă până la al 4-lea grad inclusiv;
• Sponsorizarea unor persoane juridice fără scop lucrativ de către o altă persoană juridică, care administrează sau controlează direct persoana juridică pe care o sponsorizează.
In contextul social- economic in care Romania se invarte de o buna perioada de timp, sponsorizarea este o parghie nelucrativa, care pune pe de o parte beneficiarul in postura de ,,cersetor” iar pe sponsor in postura penibila de a nu refuza o ,,cunostinta” sau implicarea intr-o cauza sensibila.
Daca discutam despre sport, sponsorii sunt foarte putini, interesul fiind scazut tomai ca urmare a faptului ca legislatia este ambigua si nimeni nu este interesat sa sprijine financiar aceasta activitate.
Expunerea ca sponsor, atrage inerent multe alte solicitari si astfel, pentru a evita bataile de cap, multe companii cu profit refuza pur si simplu implicarea.
Solutia ar fi crearea de facilitati fiscale care sa il determine pe sponsor sa se implice (o stimulare echivalenta cu o reducere procentuala a impozitului pe profit ramas  de plata).
Deasemenea, pragul de 0.5% din cifra de afaceri este o masura care reduce mult posibilitatea de implicare a companiilor care activeza pe teritoriul tarii noastre, fie ele autohtone, cu capital mixt sau strain.
Mai mult decat atat, stim cu totii, ca multe dintre societatile comerciale, prin diverse mecanisme, incheie un exercitiu financiar fara profit sau cu un profit cat mai mic, de notorietate fiind modul in care companiile multinationale isi ,,cara” profitul in tara de origine.
Ce se poate face?
Avem exemple de buna practica in alte state care au si manifesta o continua preocupare pentru crearea de parghii astfel incat, educatia, sanatatea, cultura, sportul dar si alte domenii sa beneficieze de sponsorizare.
Propunerile pentru ca legea sponsorizarii sa fie functionala trebuie sa urmareasca un obiectiv dublu:
1. legea sa devina stimulativa si functionala;
2. masurile sa contribuie la consolidarea industriei sportului si transferul intr-o perioada de 4-5 ani a sarcinii financiare de pe umerii statului pe umerii privatului;
Propuneri:
  •  eliminarea pragului de 0,5% din cifra de afaceri;
  • introducerea unui sistem care sa stimuleze sponsorizarea cu un procent intre 15-30% din impozitul pe profit (exemplu: pentru o sponsorizare cu 15% din impozitul pe profit sa se acorde o scutire de 2% din impozitul ramas la plata, pentru 20% o scutire de 3% si pentru 25% o scutire de 4% iar pentru 30% o scutire de 5%);
  • introducerea unei taxe anuale pentru sport pentru toate societatile comerciale din Romania care nu inregistreaza profit si nu efectueaza sponsorizari;

Nota: Aceste trei masuri vor conduce in timp la un fenomen absolut normal. Daca discutam de sport, cele mai profitabile companii se vor bate sa sponsorizeze ,,varfurile” valorice din toate ramurile de sport, piata va deveni una conpetitiva iar managerii sportivi nu vor mai fi ,,cersetori”. Deasemenea, structurile sportive, vor fi mai atente la politicile de marketing astfel incat sa fie capabile sa le propuna sponsorilor pachete cat mai atractive si multumitoare. Vom asista la o dezvoltare!

O alta categorie de masuri ar trebui sa reglementeze finantarea sportului scolar si universitar.

In multe state, s-a instituit o taxa de 5% din cifra de afaceri pentru toate hipermarcheturilor care comercializeaza alimente. Impreuna cu cei din sanatate, sunt gandite programe de promovare a unei alimentatii sanatoase si combatere a obezitatii. Aceeasi metoda poate fi aplicata: firmelor cu obiect de activitate junk food, companiilor de telefonie mobila, institutiilor financiar-bancare, companiilor multinationale cu domenii de afaceri monopol (petrol, gaze, minerit, etc), companiilor producatoare de bauturi carbogazoase, companiilor producatoare de bauturi alcoolice, etc. Daca va duceti in Republica Dominicana o sa vedeti pe toti peretii de la hipermarcheturi ca ,,5% din banii cheltuiti de dvs aici sunt alocati sportului in scoala!”. Frumos, nu?!

Un alt pachet de masuri stimulative ar fi pentru construirea si intretinerea bazelor sportive precum si a productiei si comertului cu echipament sportiv. Aceste doua domenii au nevoie sa fie incurajate. Una din propuneri ar fi scutirea de TVA pentru materialele de constructie si echipamentul sportiv.

O alta propunere interesanta (parghie utilizata si in alte state) ar fi o taxa de 5% din bugetul necesar construirii unui hipermarchet sau a unui complex de tip mall, care sa fie alocat unui fond financiar national pentru construirea si intretinerea bazelor sportive.

Nu vi se pare ciudat ca in Romania avem cele mai multe mall uri pe cap de locuitor?!

Foarte multi straini, sunt mirati de numarul deosebit de mare a acestor constructii in mediul urban in Romania. Una din variante ar fi construirea simultana a unor arene sportive (sali de sport multifunctionale, patinoare, bazine de inot si sarituri, etc) pe langa aceste constructii (cu parcari si acces comun), la care sa contribuie si statul roman cu un fond de 30% din fondul special mai sus mentionat, dar restul de 70% din costuri (inclusiv a terenului) sa fie a dezvoltatorului care se asteapta la mari profituri pentru o perioada de 15-20 de ani.

Aceste masuri, trebuie gandite si inglobate intr-o strategie nationala de dezvoltare a sportului pentru cel putin 20 de ani (5 cicluri olimpice).

Pentru a iesi insa din cercul vicios in care sportul romanesc se invarte de 26 de ani, statul roman,  trebuie sa resusciteze acest sistem muribund si sa aloce 1% din PIB pentru sport. Repartizarea acestui fond financiar am propus-o in Strategia Nationala pentru Sport si Tineret in Romania pentru perioada 2016_2032. Resuscitarea sistemului si consolidarea a ceea ce am numit ,,industria sportului in Romania” trebuie facuta in paralel cu implementarea masurilor propuse, astfel incat, intr-o perioada de maxim 5 ani, eforturile financiare ale statului roman sa fie ,,transferate” pe umerii privatului acordandu-i parghii si facilitati. Vom avea marea surpriza, sa observam ca vom avea aproximativ 350-400.000 de noi locuri de munca, ca vom fi martorii unei dezvoltari a subdomeniilor economice care graviteaza in jurul sportului, ca vom avea mult mai multi practicanti, spectacole sportive in adevaratul sens al cuvantului si arene sportive moderne pline, iar industria sportului va contribui la PIB ul romanesc cu un procent intre 5-7% in urmatorii 20 de ani.

Pentru a rezolva o problema, trebuie mai intai sa recunoastem ca natiune ca avem aceasta problema, sa ridicam capul sus si sa gasim solutii. Pentru resuscitarea sportului romanesc avem nevoie de vointa politica. Anul 2016 este anul in care avem nevoie si putem sa producem schimbarea.


  • 0

Dezbatere publica ,,Sportul in Romania”. Abordare participativa in modificarea Legii 69/2000 Legea Educatiei Fizice si Sportului

Tags : 

Joi 28 iulie 2016 a avut loc dezbaterea publica pe tema proiectului de modificare legislativa propus de Ministerul Tineretului si Sportului.

Dupa terminarea dezbaterii imi permit sa va impartasesc cateva impresii.
Marea majoritate a celor prezenti, au subliniat ceea ce si eu impartasesc, ca avem nevoie de o noua lege a educatiei fizice si a sportului, la pachet cu un set de modificari legislative care sa acorde facilitati fiscale si sa contribuie la consolidarea si dezvoltarea sistemului national de educatie fizica si sport.
Inainte de a pune in dezbatere o noua lege a educatiei fizice si sportului, este imperios necesar sa definim o Strategie Nationala pentru Educatiei Fizica si Sport pe termen scurt, mediu si lung (eu am propus o perioada 2016-2032) care sa ne arate liniile directoare pe resurse umane, finantare, infrastructura si activitate pentru aceasta perioada, pentru a cheltui eficient acesti bani din sport, multi putini care sunt.
Discutand cu unii presedinti de federatii, suntem convinsi ca aceasta Strategie trebuie sa se materializeze si printr- un Plan de Dezvoltare a Sportului in Romania pentru perioada 2016-2032 care sa stabileasca punctual pe fiecare linie (resursa umana, finantare, infrastructura activitate) obiectivele, termenii de realizare si cine raspunde. Acest plan, trebuie neaparat aprobat de catre Parlamentul Romaniei, astfel incat indiferent cine vine la guvernare sa nu se modifice major ci doar efectuate corectii de optimizare.
Punctual pe proiectul de lege s-au facut interventii si discutii:
a. impartirea federatiilor in doua categorii, este o propunere neinspirata si care nu rezolva nimic altceva decat sa cream ,,un razboi” inutil intre federatii si sa invrajbim pe unii impotriva celorlalti. Daca la art. 5 in lege vorbim de egalitatea de sanse, atunci nu are sens sa intervenim in lege si sa impartim in doua categorii federatiile ci asa cum s-a facut si pana acum prin Regulamentul si Criteriile de Finantare al Federatiilor Sportive Nationale stabilite finantarile in functie de strategia care lipseste cu desavarsire;
b. Scoaterea capitolului cheltuiala salariala de pe lista cheltuielilor eligibile din fondurile publice obtinute de catre cluburile private pe baza de proiecte de la autoritatile locale (art. 18.2) este unanim dezagreata. Confuzia creata, a adus la dezbatere si pe fostii mei colegi de la CSM Bucuresti care nu au inteles ca ei nu fac parte din categoria celor afectati de acesta propunere!? Nu vor fi afectate nici cluburile Steaua, Dinamo, CSM Ploiesti, CSM Craiova si toate cluburile institutii publice in subordine autoritatilor locale sau centrale. Problema este ca celelalte cluburi care reprezinta 80% din cluburile active in campionatele nationale de seniori, ar trebui sa isi caute alte surse de finantare (sponsori sau alte venituri proprii) pentru a evita memoriile, insolventa sau chiar falimentul incepand cu luna septembrie! Personal consider, ca daca vom avea o Lege a Sponsorizarii buna (30% din impozitul pe profit fara bariera de 5/1000 valabila pentru toate domeniile, o taxa anuala diferentiata pentru sport pentru companiile multinationale, bancile si alte instutii financiare, hipermarcheturile, companiile de telefonie si telecomunicatii, firmele care nu declara profit), ar putea fi gandit un sistem care sa transfere sarcina financiara de pe umerii statului pe umerii privatului intr-o perioada de 2-3 sezoane competitionale sportive. Deasemenea aici este foarte important sa implementam Contractul de Munca in Sport si Contractul Unic de Prestari Servicii Sportive, pentru a stabili cadrul general agreat care dupa parerea mea ar aduce pe de o parte mai multe incasari la bugetul de stat, ar indeparta orice interpretare si posibila incalcare a legislatiei de catre managerii/ordonatorii de credite sportivi. Aici sunt mai multe propuneri si s-a discutat despre bugetele multianuale in sport avand in vederea atipicitatea domeniului (si bine s-a facut daca aceste idei se vor si materializa).
c. nu am avut timp in alocutiunea mea sa ating toate aspectele, dar ce este de retinut si nu am reusit sa spun este ca drama prin care trece sportul romanesc este si o urmare a unei proaste organizari a sportului scolar. Avem o propunere cu un Regulament de Organizare si Desfasurare a Activitatilor Sportive in cadrul Asociatiilor Sportive Scolare si Universitare care sper din tot sufletul sa fie materializat. Am solicitat deasemenea ca ministrii prezenti sa le comunice premierului Dacian Ciolos, ca lumea sportului ii solicita sa declare sportul politica de stat si alaturi de cultura Ambasadori ai Romaniei. Pentru asta avem nevoie de o finantare de 1% din PIB si nu de 0.023%!
Acest proiect trebuie implementat nu mai tarziu de 15 septembrie 2016 altfel mai pierdem un an. Chiar daca nu se va gasi o finantare imediata, avem nevoie sa stabilim un cadru organizatoric astfel incat macar 80% din elevii din preuniversitar si studentii sa practice in mod continu si sustinut 1 sau 2 ramuri de sport!

Finantarea inseamna asumarea politica pentru un proiect national astfel incat, declaratiile din ultima vreme sa nu ramana declaratii sterile.
d. se solicita consolidarea sportului de performanta in special a celui profesionist si solutia ar fi Contractul de Munca in Sport/Contractul Unic de Prestari Servicii Sportive, introducerea in nomenclatorul de meserii a tuturor profesiilor din sport si consolidarea Ligilor Profesioniste;
e. multe federatii (olimpice si neolimpice) si-au exprimat nemultumirea pentru impartirea propusa a federatiilor sportive nationale. Subscriu si cred ca pozitia celor de la arte martiale este pertinenta. Sensei Florentin Marinescu a punctat foarte bine ca, ,,unii ar trebui sa se gandeasca ca ar fi bine sa fie parinti ocrotitori ai turor copiilor de pe scara blocului si nu numai a celor din apartamentul celui ajuns sef de scara!”
Eu cred, ca problema sportului romanesc nu este numarul mare de federatii(73) ci numarul mic de sportivi care beneficiaza si de bugete mici, austeritate si saracie. Este adevarat ca la unele federatii, chiar daca am aloca astazi 1 miliard de euro, nu au cum si mai ales pentru ce sa -i cheltuie.

f. inteleg ca Socaciu Adrian (Asociatia Student Sport) a solicitat infiintarea unei Federatii a Sportului Universitar, acuzand FSSU ca fiind ineficienta. Eu imi asum aceste declaratii si-i comunic pe aceasta cale ca este intr-o mare eroare. FSSU se confrunta ca si alte institutii cu multe probleme, face eforturi de a-si optimiza activitatea si de a gasi solutii. Exista un blocaj inter-institutional care nu tine de noi dar si eu as vrea foarte tare sa nu mai existe. Pentru asta avem nevoie de vointa politica, de a lasa orgoliile meschine la o parte si de a cauta solutii materializabile la toate problemele. Reafirm ceea ce am spus si o voi mai spune: vom avea sport universitar peste 8 ani de la initierea unui proiect care sa reorganizeze sportul scolar!

Prezenta ministrului muncii Dragos Pislaru, ministrului secretar de stat in finante Biris Gabriel, ministrului finantelor Anca Dragu, ministrului tineretului si sportului Elisabeta Lipa, ministrului Dialogului CivicVioleta Alexandru, ministrului educatiei Mircea Dumitru, a ministrului Gabriela Szabo, a presedintelui COSR Alin Petrache, a domnilor Ion Tiriac si Ilie Nastase si a multor presedinti de federatii si sportivi emblematici, a dat greutate acestei dezbateri si ar fi pacat ca acest eveniment sa ramana fara masuri materializabile care sa optimizeze activitatea in sportul romanesc.

Cel putin la modul declarativ, Romania ca natiune, tinde spre un progres economic si social. Peste tot in lume, performanta economica este direct proportionala cu nivelul de educatie si starea de sanatate a natiunii.
Viitorul  este in scoala romaneasca, iar viitorul sportului romanesc in Asociatia Sportiva Scolara – unicul vehicul spre normalitate si care poate contribui la dezvoltare.
Infiintarea ASS urilor, finantarea acestora, ar contribui la legitimarea in sport a aproximativ 2.5 milioane de noi sportivi care sa practice in mod continuu si sustinut a activitatilor sportive, crearea a aproximativ 350.000 de noi locuri de munca. Acestea ar conduce implicit la o dezvoltare a subdomeniilor economiei care graviteaza in jurul sportului: turism, transport, farmaceutice, paza si securitate, productie de echipament, media, asigurari, ticketing, etc.
Iesirea din cercul vicios in care ne invartim de 26 de ani se poate face doar printr-un proiect national si asumare politica!

13645270_1221568671207458_4935658347553049089_nAutor: Constantin Caliman


  • 0

Sportul romanesc la rascruce! Stiti cate fete ca Nadia Comaneci ,,mor” in Romania pentru ca sistemul nu mai este in stare sa le descopere!? Dar cati de Gheorghe Hagi?

Tags : 

Urmeaza o saptamana importanta pentru sportul romanesc.

Pe de o parte, avem plecarea delegatiei Romaniei la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, eveniment major in sportul mondial, care va da la sfarsitul lunii august ierarhia in lume a celor mai mari puteri sportive, moment de evaluare a valorii sportului romanesc in comparatie cu celelalte state.

Pe de alta parte, poate mai putin vizibil dar cu siguranta nu mai putin important, vom avea dezbaterea finala pe tema proiectului de modificare a Legii 69/2000 (Legea Educatiei Fizice si a Sportului).

Sportul romanesc, prin proiectul de modificare legislativa propus de MTS, se afla la o mare rascruce. Din pacate, nu la rascrucea asteptata de atatia ani de miscarea sportiva din Romania: o strategie nationala pentru cel putin 4-5 cicluri olimpice, o reorganizare a sportului astfel incat sportul scolar si universitar sa devina baza piramidei sportului romanesc, o finantare sanatoasa si parghii lucrative care sa permita dezvoltarea.

Ca sa sintetizez, proiectul legislativ, nu rezolva nici pe departe problema sportului romanesc dar ,,are meritul” de a aduce in discutie doua modificari care vor afecta grav un sistem aflat intr-un colaps evident:

  1. arunca lumea sportului si federatiile nationale intr-un razboi nedorit, in care unele federatii sunt considerate ,,mai importante” decat altele, incalcand flagrant drepturile conferite de legislatia internationala, respectiv dreptul la egalitatea de sanse si dreptul la exprimare;
  2. scoaterea capitolului ,,cheltuieli salariale” de pe lista cheltuielilor eligibile din fondurile publice, ar conduce la o disparitie a mai mult de 80% din cluburile sportive care duc greul in competitiile nationale de seniori.

Referitor la celelalte modificari propuse, mi-am prezentat un punct de vedere  factorilor de analiza si decizie, dar si intr-un material publicat pe site-ul politicisport.ro pentru opinia publica.

In ceea ce priveste impartirea federatiilor in ,,federatii sportive nationale” si ,,federatii sportive”, doua categorii care sa separe clar ramurile sportive in ramuri mai importante si finantate de catre statul roman si ramuri mai putin importante, recunoscute dar nefinantate de statul roman, nu rezolva cu nimic problemele cu care se confrunta sportul romanesc. Mai degraba, le acutizeaza.

Problema in Romania nu este numarul mare de federatii sportive nationale ci numarul mic de practicanti.

Daca vom intelege aceasta stare de fapt si vom recunoaste acest adevar trist, vom reusi sa plecam de la o realitate care, vrem-nu vrem, ne deranjeaza, dar trebuie rezolvata reasezand sportul scolar si universitar la baza piramidei sportului romanesc.

tabel_nr sportivi 2012_2014

Daca admitem ca reper, ca masa critica (masa de selectie pentru sportul de performanta romanesc) o constituie cei 3,2 milioane de elevi din mediul preuniversitar si cei aproximativ 500.000 de studenti din mediul universitar, atunci cifrele din tabelul de mai sus nu au nevoie de nici un comentariu.

În anul școlar 2014-2015 în sistemul de învățământ preuniversitar funcționează 68 cluburi sportive cu personalitate juridică, 65 de unități de învățământ care au în structura lor secții de club sportiv școlar, 34 colegii și licee cu program sportiv și 100 unități de învățământ care au clase cu profil sportiv. În aceste unități de învățământ se pregătesc pentru marea performanță cca 75.000 de elevi sportivi, din care doar 12.203 elevi sportivi legitimati in cadrul Cluburilor Sportive Scolare, Palate ale Copiilor, Licee cu Program Sportiv adica ai Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, diferenta fiind sportivi legitimati la alte structuri sportive.

Tot in acelasi an regasim in sistemul universitar un numar de 28 de cluburi sportive universitare cu 4.466 de sportivi legitimati din care 2.407 seniori (nu toti studenti) si 2.059 juniori.

Putem constata ca, din totalul de 243.375 sportivi legitimati in Romania avem 30.81% sportivi elevi si 0.98% sportivi studenti.

Acestia reprezinta din masa critica avuta la dispozitie:

  • 2.34% elevi sportivi dintr-un total de 3.200.000 elevi in mediul preuniversitar;
  • 0.48% studenti sportivi dintr-un total de 500.000 studenti din mediul universitar;

Trebuie inteles, ca performanta sportiva este rezultanta unei educatii in timp, nu vine intamplator si accidental ci in urma aplicarii unor criterii de selectie pe o masa critica cat mai mare, intr-un sistem organizatoric care sa promoveze educatia prin sport si imbunatatirea starii generale de sanatate. Vreau sa subliniez acest lucru si sa evitam sa interpretam investitiile in sportul scolar si universitar ca o investitie in sportul de performanta!

Recunoasterea acestei mari probleme cu care se confrunta sportul romanesc va conduce la o reasezare a sistemului pe noi fundamente!

Lipsa performantelor sportive nu este grava! Grava este starea generala de sanatate precara a natiunii, riscurile la care ne supunem intr-un mediu nesanatos si care ne confera ,,dreptul” de a spune cu tristete, ca avem un sistem nefunctional si bolnav!

Sportul in Romania traieste intr-un cerc vicios:

  1. Numarul mic de practicanti conduce la o calitate slaba a spectacolului sportiv;
  2. Calitatea slaba a spectacolului sportiv conduce la arene sportive goale;
  3. Arenele sportive goale nu sunt si nu vor fi niciodata interesante pentru sponsori si oamenii de marketing, din aceasta cauza nici nu vor fi mediatizate suficient si nici transmise tv;
  4. Nemediatizate, evenimentele sportive sunt neinteresante pentru dezvoltatorii de servicii, producatorii de echipament sportiv, ticketing ul inexistent, turismul sportiv deasemenea, toate conducand sportul pe unul din ultimile locuri in clasamentul prioritatilor pentru parinti si copiii acestora;
  5. Un sistem slab organizat devine ,,neinteresant” iar numarul de practicanti de activitati fizice organizate va fi din ce in ce mai mic;
  6. Numarul mic de practicanti conduce intotdeauna la o calitate slaba a spectacolului sportiv;

Cine trebuie sa construiasca un sistem atractiv, interesant si cu posibilitati multiple de dezvoltare? Statul roman prin toate structurile lui functionale inca! Adica NOI!

Numarul mic de practicanti (masa critica mica de selectie) scade posibilitatea de a reusi sa fie selectionati si indrumati spre sportul de performanta alti Gheorghe Hagi, Nadia Comaneci, Ilie Nastase sau Ion Tiriac, ,,moaste sportive” cu care tot ne ,,laudam” si am reusit sa fim recunoscuti in lume, dar in memoria si respectul carora nu suntem in stare sa mai facem nimic! Stiti cate fete ca Nadia Comaneci ,,mor sportiv” in Romania pentru ca sistemul nu mai este in stare sa le descopere!? Dar cati de Gheorghe Hagi?

In concluzie, impartirea federatiilor sportive in doua categorii nu rezolva problema grava de fond ci acutizeaza unele dispute care nu isi au rostul, vis a vi de ideea  ,,care sport este mai important decat altul”?

Finantarea sportului romanesc trebuie sa se faca transparent, fara implicarea politicului in actul managerial sportiv, dupa un Regulament de Finantare stabilit in functie de Strategia Nationala pentru Sport si Tineret in Romania pentru perioada 2016_2032. Regulamentul de Finantare trebuie stabilit de catre MTS impreuna cu Federatiile Sportive Nationale.

Strategia Nationala de Dezvoltare  a Sistemului de educatie Fizica si Sport in Romania, trebuie stabilita cat mai curand, aprobata de catre Parlament impreuna cu un Plan desfasurat de actiuni pentru reorganizarea sportului in Romania, astfel incat oricine ar veni la guvernare sa nu poata sa il modifice major. Primii pasi trebuie efectuati inainte de inceperea anului scolar 2016-2017 si a anului universitar care tocmai bat la usa. Pentru aceasta, este nevoie de vointa politica si de o asumare a unui proiect national de reorganizare si finantare a sportului romanesc care sa includa un REGULAMENT ORGANIZARE SI DESFASURARE ACTIVITATE ASS.

Cealalta propunere de a scoate capitolul ,,cheltuieli salariale” de pe lista cheltuielilor eligibile din fondurile publice, mentionam mai sus ca ar conduce la  disparitia a mai mult de 80% din cluburile sportive care duc greul in competitiile nationale de seniori.

Mare parte din cluburile sportive care activeaza in ligile/campionatele superioare in Romania sunt finantate din bani publici. Daca nu stiti, va reamintesc ca in anul 2015 au disparut echipele de handbal, volei si rugby din Constanta tocmai din cauza ca, la un control al Curtii de Conturi s-a constatat ca neeligibila cheltuiala salariala iar fondurile obtinute de la Consiliul Judetean si Consiliul Local trebuiau alocate doar pentru capitolele de cheltuieli legate de activitate (cazare, masa, transport, echipament sportiv). Aceste fonduri au fost obtinute prin proiecte de finantare aprobate de catre administratiile publice locale si alocate unor cluburi infiintate si organizate in baza Legii 69/2000 cu completarile ulterioare si OG 26/2000. Tot in anul 2015 s-a modificat Legea 69/2000 si a fost introdus ca si capitol eligibil, cheltuiala salariala din banii publici.

Scoaterea acestei modificari legislative obtinute in anul 2015, nu ar face altceva decat sa conduca la imposibilitatea derularii unor contracte aflate in curs, blocarea unor competitii, depunerea de memorii la comisiile de specialitate ale federatiilor sportive nationale, slabirea campionatelor prin disparitia unor sportivi valorosi care automat vor migra in campionate din alte tari unde sunt platiti la timp si bine.

Deasemenea, aceasta initiativa ar incalca flagrant dreptul la exprimare si egalitatea de sanse!

De ce afirm asta?

Tot in Romania, o mare parte dintre cluburile sportive sunt finantate…surpriza, tot din bani publici: cluburile sportive departamentale aflate in subordinea MTS, cluburile sportive departamentale aflate in subordinea MAPN (CSA Steaua Bucuresti), MAI (CS Dinamo Bucuresti), Ministerul Transporturilor (CS Rapid Bucuresti), CSM urile cluburile sportive municipale – institutii publice aflate in subordinea Consiliilor Locale/Consiliul General al Municipiului Bucuresti, Cluburile Sportive Universitare/Cluburile Sportive Scolare/alte unitati de invatamant cu profil sportiv aflate in subordinea Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice. Toate aceste structuri sportive nu obtin finantare pe baza de proiecte aprobate sau nu de catre administratiile locale si/sau centrale, ci au bugete aprobate/alocate ca institutii publice subordonate.

Drama pe care o traieste sportul romanesc din acest punct de vedere este ca, unii ,,sunt mai egali decat altii”!

Daca propunerea de a scoate ca si cheltuiala eligibila, cheltuiala salariala din fondurile publice, se refera deopotriva la toate cluburile sportive din Romania indiferent de forma de organizare si functionare, ar rezolva problema egalitatii de sanse, atunci ar trebuie gandit un proiect pentru o perioada de tranzitie, de 2-3 sezoane competitionale, perioada in care ar trebui consolidate parghii (o lege a sponsorizarii atractiva atat pentru sponsori cat si pentru structurile sportive) astfel incat nimeni sa nu fie afectat. Dar daca aceasta propunere este facuta doar pentru structurile sportive organizate in baza Legii 69/2000 si OG 26/2000 care obtin finantare pe baza de proiecte si aprobate de catre Consiliile Locale/Judetene, aceasta ar constitui o mare nedreptate si o idee neinspirata!

Peste tot in lume exista finantare de la stat, de la administratii centrale si locale (Rusia, Polonia, Ungaria, Spania, Germania, Danemarca, Norvegia, Suedia, Statele Unite ale Americii, Canada, etc.). Cei mai multi bani/cap de locuitor sunt investiti conform datelor statistice in tarile nordice (Suedia, Norvegia, Danemarca) unde se ajunge la aproximativ 65 euro/cap de locuitor.

Dezvoltarea sistemului educaţiei fizice şi a sportului conduce implicit la crearea de noi locuri de muncă şi dezvoltare economică. Este necesară încurajarea unei culturi de masă în privinţa participării la activităţi fizice şi competiţii sportive, cu o ţintă de participare de 40-45% din populaţie. Acest deziderat trebuie pus în contextul mai larg al unui parteneriat între autoritatea guvernamentală, sectorul privat şi organizaţiile neguvernamentale şi de voluntari.

Sa strici ceva functional, este usor! Sa construiesti ceva durabil este greu, dar nu imposibil!

Prin experienta mea acumulata in managementul sportiv si in administratia publica, consider fara echivoc, ca vremea vorbelor goale aruncate in vant a trecut. Este momentul faptelor!

Romania are nevoie de un proiect national de reorganizare a sportului si o vointa politica in acest sens. Resursele financiare nu sunt adevarata problema a sportului in Romania ci mai degraba forma de organizare si parghiile avute la dispozitie de lumea sportului si cea a oamenilor de afaceri. Restul va veni de la sine pentru ca natiunea stie ce vrea. Se pot crea aproximativ 350-400.000 de locuri de munca si reglementa o piata care ar putea aduce crestere economica si un 4-5% din PIB. Atunci vom trai ca o natiune sanatoasa si cu speranta in suflet, pentru rezultate sportive in competitiile internationale si nu cu frustrarea ca nu mai contam in nici o competitie.

Atunci vom striga cu totii mandri: Hai Romania!

Autor: Constantin Caliman

 

 

 


  • 0

Alianta Nationala pentru Dezvoltarea Industriei Sportului in Romania

Tags : 

Avem placerea sa va anuntam semnarea protocolului de colaborare si directiile de actiune a ,,Aliantei Nationale pentru Dezvoltarea Industriei Sportului in Romania’’.
Joi 7 iulie 2016, la Athenee Hilton Palace Hotel Bucuresti/Sala Diplomat, a fost semnat Protocolul de Colaborare al Aliantei Nationale pentru Dezvoltarea Industriei Sportului in Romania.
Persoanele prezente, reprezentanti ai federatiilor si confederatiilor sindicale din Romania, federatii sportive nationale, federatii patronale, organizatii nonguvernamentale, companii romanesti interesate de dezvoltarea sportului, au aderat la punctele comune ale protocolului, urmand ca o delegatie formata din reprezentantii alesi sa reprezinte interesele comune in relatia cu Guvernul Romaniei, Parlamentul si organismele abilitate pentru materializarea obiectivelor.

Demersul acestei actiuni, este cel de a pune bazele unei organizatii nationale care sa militeze impreuna pentru drepturile miscarii sportive in Romania, sa reusim sa determinam o reorganizare a sportului romanesc intr-un sistem logic cu baza piramidei in scoala si in universitate, cu o finantare adecvata dar mai ales o dezvoltare in paralel a subdomeniilor economiei care graviteaza in jurul sportului.

Dorim ca statul roman sa acorde importanta cuvenita sportului, sa dezvoltam Asociatiile Sportive Scolare si Universitare ca vehicul spre normalitate, sa promovam practicarea unei ramuri sportive in mod continuu si sustinut, intr-un sistem bine consolidat si finantat.

Dorim sa definim in cel mai scurt timp o ,,Strategie Nationala de Dezvoltare a Sportului in Romania pentru perioada 2016-2032’’.

Obiective pe termen scurt (pana la 31 decembrie 2016):
• Reorganizarea Sportului in Scoala si Universitate;
• Finantarea structurilor sportive din Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice, acordarea de burse motivationale sportive in mediile preuniversitar si universitar, organizarea Campionatelor Nationale Scolare si Universitare pe ramura de sport in parteneriat cu Federatiile Sportive Nationale;
• Implementarea Contractului de Munca in Sport/Contractului Unic de Prestari Servicii Sportive;
• Aprobarea de catre Parlamentul Romaniei a ,,Strategiei Nationale pentru Dezvoltarea Sportului in Romania pentru perioada 2016-2032”;
Finantarea cu 1% din PIB a sportului romanesc incepand cu anul fiscal 2017;

Obiective pe termen mediu (2016-2020);
• Dezvoltarea Asociatiilor Sportive Scolare si Universitare si crearea a aproximativ 350.000 de locuri de munca, marirea numarului de sportivi practicanti legitimati de la 2437.00 cati avem astazi la 3 milioane;
• Acordarea de terenuri si baze sportive Federatiilor Sportive Nationale in concensiune pentru 49 de ani, pentru a dezvolta proiecte de infrastructura sportiva care sa le genereze venituri proprii;
• Dezvoltarea infrastructurii sportive, reabilitarea si modernizarea bazelor sportive existente, construirea de noi facilitati in cadrul unui ,,Plan National de Dezvoltare a Infrastructurii Sportive”;
• Dezvoltarea Industriei Sportului, care ar trebui sa contribuie la PIB ul national cu 3-5% incepand cu anul 2018;
• Depunerea candidaturii Romaniei ca tara organizatoare a evenimentelor internationale sportive (scolare, universitare);

Obiective pe termen lung (2021-2032);
• Imbunatatirea starii generale de sanatate a natiunii;
• O atenta supraveghere si corectie anuala (sau ori de cate ori este nevoie) a indicilor la toate capitolele din strategia nationala pentru sport;
• Dezvoltarea infrastructurii sportive;
• Crearea de parghii astfel incat sarcina financiara sa fie transferata in maxim 8 ani de pe umerii statului pe cei ai privatului (legea sponsorizarii, facilitati fiscale la achizitia de echipament sportiv, renovarea si construirea de baze sportive, legea voluntariatului, etc.);
• Dezvoltarea conceptului ,,Sportul Ambasador al Romaniei”, o mai buna reprezentare a Romaniei in competitiile internationale si obtinerea de rezultate sportive;

Multumim pe aceasta cale tuturor participantilor:

1. Constantin /Presedinte Onoare APNSR
2. Catalin Dinu /Secretar General APNSR
3. Costin Dumitru /Blocul National Sindical
4. Bogdan Hossu/Confederatia Nationala Sindicala Cartel ALFA
5. Marius Nistor /Federatia Sindicatelor din Educatie SPIRU HARET
6. Simion Hancescu/Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant
7. Anton Hadar/Federatia Nationala Sindicala ALMA MATER
8. Razvan Petre/ Federatia Nationala Sindicala ALMA MATER
9. Adrian Dragnea/SREFS
10. Monica Iagar/Biroul de Coordonare Activitati Sportive MAI
11. Alexandrescu Constantin/FR Orientare
12. Alina David/APDS Asociatia Pentru Drepturile Societatii
13. Marius Dumitru/APDS Asociatia Pentru Drepturile Societatii
14. Virgil Stanescu/Federatia Romana de Baschet
15. Dumitrescu Vicentiu/FR Volei
16. Razvan Pircalabu/FR Lupte
17. Florin Matei/FR Rugby
18. George Cosac/FR Tenis
19. Constantin Statescu/Liga Profesionista de Fotbal
20. Grindeanu Petru/FRAM
21. Tudor Florentina/FR Box
22. Amato Zaharia/FR Kempo
23. Gabriela Dineata/FR Karate Traditional
24. Sorin Iacoban/FR Sah
25. Razvan Matache/FR Fotbal American
26. Emilian Hulubei/Federatia Sportului din Romania
27. Iris Slobozeanu/Riana United
28. Ile Calin/Federatia Patronatelor din Industria Hoteliera
29. Ionut Polizache/Poly Broker
30. Ananii Elena /Poly Broker
31. Laszlo Kari/Metropolis Sibiu
32. Lakatos Peter/Infinity Trophy
33. Bogdan Voina/Sport Suport Romania
34. Beatrice Mercado /Junior Sport
35. Mircea Barna /Asociatia Romania Moderna
36. Cosmin Jurcan /Fundatia Licinium
37. Adrian Socaciu/Student Sport
38. Gruia Docan/Budo Gym Club
39. Cosmin Jieanu/SWAT INTERNATIONAL
40. Alexandru Enciu/Asociatia Presei Sportive