Finantare sau Finantare Nerambursabila!?

  • 0

Finantare sau Finantare Nerambursabila!?

Tags : 

Legea 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general trebuie corelata cu ultimile modificari si completari ale legislatiei in vigoare. Din data de 13 ianuarie 2005 i-au fost aduse doua modificari prin urmatoarele acte normative: OUG 84/2008 si Legea 111/2015.

Pentru finantarea in sport, dupa promulgarea acestei legi a fost publicat OM 130/2006 privind finanțarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat și ale asociațiilor pe ramură de sport județene și ale municipiului București.

În temeiul prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, ale Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, Agentia Nationala pentru Sport stabilea programele sportive care pot beneficia de finantare: programul „Promovarea sportului de performanță” P1, programul „Sportul pentru toți”P2,  și programul „Întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive” P3.
Prin demersurile initiate de prevederile OUG 38/2017, contextul finantarii programelor sportive se schimba incepand cu anul 2018 dupa consolidarea Legii 69/2000 a educatiei fizice si a sportului cu prevederile Legii 90/2018. Deasemenea este important de retinut faptul ca in septembrie 2018 se abroga OM 130/2006 si este inlocuit de OM 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive completat de OM 321/2019.
In acest ordin de ministru apar urmatoarele modificari importante:
– se completeaza lista de programe sportive nationale cu programul „Redescoperă oina” (P4) și programul „România în mișcare” (P5);
– se definesc cele doua tipuri de finantari: finantarea nerambursabila si finantarea, astfel:

a. Finanțarea proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept privat și asociațiile pe ramură de sport județene și ale municipiului București, din cadrul programelor sportive de utilitate publică prevăzute la art. 1, se efectuează prin finanțare nerambursabilă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu dispozițiile prezentului ordin și cu celelalte dispoziții legale în materie.

b. Finanțarea programelor sportive, inițiate de către organizațiile sportive așa cum sunt enumerate la art. 181alin. (2) din Legea nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, din cadrul programelor sportive de utilitate publică prevăzute la art. 1, se acordă în baza unei proceduri aprobate prin hotărâre a autorităților deliberative în conformitate cu dispozițiile art. 671alin. (3) din Legea nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare.

– se defineste cadrul organizatoric, scopul si obiectivele specifice si generale ale celor 5 programe sportive nationale;

– se construieste mecanismul de finantare multianuala a programelor sportive si cadrul legislativ pentru finantarea programelor sportive de catre toate entitatile care participa la activitatea sportiva, asa cum sunt ele definite si enumerate la art. 18^1 ali. (2) din Legea 69/2000 a educatiei fizice si sportului:

a) finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înființate pe raza unității administrativ-teritoriale;

b) finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înființate pe raza unității administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale certificatului de identitate sportivă;

c) finanțarea programelor sportive organizate în raza unității administrativ-teritoriale de către asociațiile județene/municipiului București pe ramuri de sport, afiliate la federațiile sportive corespondente;

d) finanțarea programelor sportive desfășurate în raza unității administrativ-teritoriale de către federațiile sportive naționale, direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv a municipiului București, ori inspectoratele școlare județene, respectiv a municipiului București;

e) finanțarea programelor sportive derulate de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român pentru înalta performanță sportivă;

f) premierea, în condițiile legii, a performanțelor deosebite obținute la competițiile sportive interne și internaționale oficiale.

g) finanțarea programelor sportive ale unităților și instituțiilor de învățământ, înființate pe raza autorității administrativ- teritoriale, derulate prin asociațiile sportive școlare și universitare;

h) finanțarea programelor sportive derulate de Federația Sportului Școlar și Federația Sportului Universitar pe raza unității administrativ-teritoriale;

-se stabileste cuantumul procentului de cofinantare in limita a 10% pentru finantarea nerambursabila si se elimina obligativitatea cofinantarii programelor sportive prin finantare simpla.

Ce este nou si neinteles in aceste modificari?

In contextul actual legislativ, ca urmare a modificarilor aparute, Consiliul Concurentei a reiterat importanta respectarii legislatiei europene privind acordarea ajutorului de stat in conformitate cu TFUE.

Deasemenea pot beneficia de finantare din fonduri publice pentru cele 5 programe sportive nationale de utilitate publica:

– structuri sportive de drept privat (asociatiile cluburi sportive, asociatiile judetene pe ramura de sport);

-structurile sportive de drept privat de utilitate publica (federatiile sportive nationale pe ramura de sport si alte asociatii cluburi sportive de utilitate publica);

-structurile sportive de drept public (cluburile sportive municipale aflate in subordinea MTS, cluburile sportive scolare si cluburile sportive universitare aflate in subordinea MEN);

-asociatiile sportive scolare prin unitatile de invatamant si asociatiile sportive universitare prin institutele de invatamant superior;

-Federatia Sportului Scolar si Universitar;

-Comitetul Olimpic si Sportiv Roman.

Ce nu se intelege si trebuie clar reglementat?

Este foarte clar ca unele administratii publice locale inteleg gresit mecanismul finantarii programelor sportive, a modului de finantare a programelor sportive multianuale. De aici si pana la abuzuri nu mai este decat un singur pas. Deasemenea, lipsa de experienta si de comunicare a unor angajati duc de cele mai multe ori la interpretari eronate. Din neglijenta sau ignoranta, administratiile publice incalca legislatia in materie si bineinteles drepturile structurilor sportive consfintite ca drepturi constitutionale garantate de catre statul roman.

Desi prin prevederile initiale ale OUG 38/2017 se prevedea un prag maximal de 5% din bugetul anual care putea fi alocat finantarii programelor sportive, prin scoaterea acestui procent – cand s-a consolidat legea 69/2000 cu legea 90/2018 – , sintagma folosita la art. 18^1 ,,pot finanta” este inteleasa ca o optiune in sensul in care daca autoritatea deliberativa vrea-finanteaza, sau daca nu vrea-nu finanteaza.

Acest mod de interpretare este unul eronat.

In dezbaterile din perioada septembrie 2017-martie 2018, privind modificarea Legii 69/2000, Ministerul de Justitie a adus in discutie principiul autonomiei locale, in sensul in care nu se poate impune un procent de finantare a activitatii sportive, administratiile publice locale avand libertatea de a dispune dupa bunul plac de resursele financiare locale. Deasemenea mai aveam puncte de vedere ale unor administratii publice locale cu un buget mai mic, care aratau ( pe buna dreptate) ca acel prag maximal de 5%,  limitau posibilitatea continuarii finantarii unor proiecte in derulare.

Administratiile publice locale au stabilite obligatiile de finantare, sprijinire sub toate formele a sportului, in conformitate cu prevederile legii 69/2000 a educatiei fizice si a sportului cu modificarile si completarile ulterioare, la art. 3, astfel:

(1) Autoritățile administrației publice, unitățile și instituțiile de învățământ, instituțiile sportive, precum și organismele neguvernamentale de profil au obligația să sprijine sportul pentru toți și sportul de performanță și să asigure condițiile organizatorice și materiale de practicare a educației fizice și sportului în comunitățile locale.

(2) Autoritățile administrației publice și instituțiile prevăzute la alin. (1) au obligația să asigure, cu prioritate, copiilor de vârstă preșcolară, tinerilor și persoanelor în vârstă condiții pentru practicarea exercițiului fizic, în vederea integrării sociale.

(3) Autoritățile administrației publice au obligația să asigure condiții pentru practicarea educației fizice și sportului de către persoane cu handicap fizic, senzorial, psihic și mixt, în scopul dezvoltării personalității lor și integrării în societate, precum și mijloacele care să permită sportivilor cu handicap participarea la competiții naționale și internaționale destinate lor.

In consecinta, sportul nu este un moft si are drepturi constitutionale iar statul garantează exercitarea funcțiilor sectorului public și ale sectorului particular în domeniile educației fizice și sportului, in conformitate cu prevederile art. 2 din Legea 69/2000 a educatiei fizice si a sportului, intelegand foarte clar urmatoarele:

(1) Educația fizică și sportul sunt activități de interes național sprijinite de stat.

(2) Statul recunoaște și stimulează acțiunile organizatorice și de promovare a educației fizice și sportului, desfășurate de autoritățile administrației publice și, după caz, de organismele neguvernamentale de profil în învățământ, în structuri ale apărării naționale, ordinii publice, siguranței naționale, în sănătate, în societăți comerciale, precum și în alte sectoare ale vieții sociale, potrivit reglementărilor legale.

(3) Educația fizică și sportul cuprind următoarele activități: educația fizică, sportul școlar și universitar, sportul pentru toți, sportul de performanță, exercițiile fizice practicate cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic.

(4) Statul garantează exercitarea funcțiilor sectorului public și ale sectorului particular în domeniile educației fizice și sportului, în conformitate cu principiile colaborării responsabile dintre toți factorii interesați.

(5) Practicarea educației fizice și sportului este un drept al persoanei, fără nici o discriminare, garantat de stat. Exercitarea acestui drept este liberă și voluntară și se realizează independent sau în cadrul structurilor sportive asociative.

(6) Statul recunoaște și garantează persoanei fizice și juridice dreptul la libera asociere în scopul constituirii structurilor sportive.

Modalitatea de finantare a activitatii sportive este efectuata in conformitate cu prevederile Titlului XI, art. 67^1, alin. (3):

(3) Condițiile, criteriile și procedura, precum și cuantumul pe fiecare categorie de cheltuieli, respectiv fiecare categorie de participanți la activitățile sportive, se stabilesc, după caz, prin hotărâre a Guvernului, respectiv prin hotărâre a autorităților deliberative ale administrației publice locale.
De aici intelegem foarte clar ca, in cazul finantarii programelor sportive din fonduri publice locale, autoritatea deliberativa trebuie sa aprobe un Regulament de Finantare care sa respecte legislatia in vigoare (principiul transparentei si  egalitatii de sanse, alte reguli conform legislatiei in vigoare pentru a nu intra sub incidenta ajutorului de stat, scopul si obiectivele programelor sportive de utilitate publica, stabilirea sumelor alocate care sa fie anuntate, continuarea finantarii programelor sportive multianuale si anuntarea sumelor deja aprobate, etc).
Aici trebuie facuta foarte clar distinctia dintre termeni: finantare nerambursabila si finantare.
Din punctul noastru de vedere, fiind avantajos si pentru autoritatea finantatoare si pentru beneficiar, finantarea programelor sportive trebuie efectuata prin finantare (simpla sau bugetara) si nu prin finantare nerambursabila!
De ce prin finantare si nu prin finantare nerambursabila?
1. Pentru ca daca s-ar efectua prin finantare nerambursabila, multe dintre entitatile enumerate la art. 18^1 alin.(2) trebuie excluse de la aceasta procedura ceea ce ar conduce la imposibilitatea de a accesa fonduri publice locale de catre acestea si ar constitui o incalcare flagranta a legislatiei si principiilor finantarilor din fonduri publice. Le enumeram aici pentru a nu exista confuzii: unitatile de invatamant pentru Asociatiile Sportive Scolare, institutele de invatamant superior pentru Asociatiile Sportive Universitare, structurile sportive de drept public (CSM urile din subordinea MTS, CSS urile si CSU urile din subordinea MEN, Federatia Sportului Scolar si Universitar, alte unitati de invatamant cu profil sportiv aflate in subordinea MEN);
2. Este foarte important de retinut, ca asa cum este acum construit mecanismul finantarii programelor sportive, Primariile si Consiliile Judetene au libertatea de finantare a activitatii sportive dar si a modernizarii, intretinerii si chiar construirii de infrastructura sportiva pentru CSS uri si CSU uri dar si pentru alte structuri sportive private sau de drept public, cu conditia respectarii procedurii stabilite prin Regulamentul de Finantare.
De retinut este faptul ca incepand cu anul 2018, administratiile publice locale NU MAI POT FINANTA infrastructura sportiva prin incredintare directa (incheierea de Protocoale de Colaborare conform prevederilor Legii Administratiie Publice respectiv a Codului Administrativ) pentru ca prin noile prevederi ale legii 69/2000 consolidata cu prevederile legii 90/2018 si in conformitate cu prevederile OM 664/2018 completat de OM 321/2019, programul „Întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive” P3 stabileste foarte clar cum se pot finanta astfel de programe.
Ce se poate finanta, este stabilit la art. 18^1 alin. (1) si alin. (2) unde sintagma ,,pot finanta” trebuie inteleasa ca o enumerare a ceea ce se poate finanta, respectiv:
a. activitatea sportiva a structurilor de drept public aflate in subordinea autoritatilor deliberative;
b. programele sportive initiate de catre entitatile enumerate la alin. 2;
,,Sportul nu este un MOFT! Sportul are drepturi garantate de statul roman!”

Propuneri:

1. Revizuirea si modificarea  continutului Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general;

2. Revizuirea si modificarea continutului Legii 69/2000 cu modificarile si completarile ulterioare in sensul intaririi obligativitatii finantarii si sprijinirii sportului de catre administratiile publice locale cu un  buget de minim 5% din bugetul anual.

Autor: Constantin Caliman


Leave a Reply