Tag Archives: sportul in UE

Sportul in Romania, UE si in lume. Scurta analiza comparativa

Tags : analiza comparativa sportul in lume sportul in UE

Din punct de vedere organizatoric, în marea majoritate a statelor europene sportul are un minister de resort, subliniind importanţa acestui fenomen în dezvoltarea societăţii.

Activităţile sportive intră sub incidenţa legislaţiei UE. Acest lucru este specificat, în detaliu, în Documentul de lucru al Comisiei Europene şi în anexele acestuia.

Legea concurenţei şi dispoziţiile privind piaţa internă se aplică în domeniul sportiv în măsura în care acesta este văzut ca o activitate economică.

Sportul face, deasemenea, obiectul unor aspecte importante ale legislaţiei UE, precum interzicerea discriminării din pricina naţionalităţii, dispoziţiile referitoare la cetăţenia persoanelor din Uniunea Europeană şi la egalitatea între femei şi bărbaţi din punct de vedere al ocupării forţelor de muncă.

Specificitatea sportului european poate fi abordată din două puncte de vedere:

• Specificitatea activităţilor sportive şi a regulilor sportului, precum competiţiile organizate în mod separat pentru bărbaţi şi femei, limitarea numărului de participanţi sau necesitatea de a păstra incertitudinea cu privire la rezultatele competiţiilor, precum şi de a menţine un echilibru concurenţial real între cluburile participante la aceeaşi competiţie;
• Specificitatea structurii sportive, luând în considerare în special autonomia şi diversitatea organizaţiilor sportive, o structură piramidală a competiţiilor plecând cu nivelul începător şi până la cel de performanţă şi mecanisme de solidaritate organizată între diferitele niveluri şi operatori, organizarea activităţilor sportive la nivel naţional, precum şi principiul existenţei unei singure federaţii pentru fiecare sport în parte;

Jurisprudenţa instanţelor europene şi deciziile Comisiei Europene arată faptul că specificitatea sportului a fost recunoscută şi luată în considerare şi oferă orientări cu privire la modul în care legislaţia UE se aplică în domeniul sportului.

În conformitate cu jurisprudenţa stabilită, specificitatea sportului va continua să fie recunoscută, dar nu va putea fi interpretată într-un astfel de mod încât să justifice derogarea de la aplicarea legislaţiei UE.

România trebuie să revizuiasca legislaţia în domeniul educaţiei fizice şi a sportului, cadrul organizatoric şi suportul financiar.

În analiza comparativă de mai jos vom folosi două din sistemele de organizare din UE.

Anglia care a organizat în 2012 Olimpiada de la Londra, iar Polonia a fost coorganizatoare, alături de Ucraina, a Turneului Final al Campionatului European la Fotbal din 2012.

• Polonia are o populaţie de 38,1 milioane locuitori, cu un PIB aproximativ egal cu cel al Romaniei, au un minister de resort, 68 de federaţii sportive, un comitet olimpic separat bugetat de stat cu 7 centre olimpice de pregătire super-moderne şi dotări de ultimă generaţ Polonia a alocat în 2009 un buget de aproximativ 130 milioane euro (67,7 milioane euro pentru sport şi încă 62,66 milioane euro pentru modernizare şi întreţinere terenuri şi baze sportive). Aceeaşi finanţare a fost menţinută şi în perioada 2010-2015. Comitetul Olimpic Polonez primeşte o finanţare separată, astfel: 2009 -14 milioane euro, 2010 -16 milioane euro şi, în 2011, 45 milioane euro. Mai mult decat atât, pentru organizarea Campionatului European de Fotbal s-au alocat fonduri imense pentru modernizarea stadioanelor care sunt pe lista acestui eveniment, în valoare de aproximativ 1 miliard euro. Infrastructura sportivă s-a imbunătăţit simţitor in ultimii cinci ani, Polonia organizand main event –uri sportive internationale.
• Anglia are minister de resort şi, separat, un Comitet Olimpic. A organizat Olimpiada din 2012 la Londra, eveniment pentru care s-a alocat un buget de 9.3 miliarde lire sterline!!! Începând cu 2010, au majorat bugetul alocat pentru sport cu aproximativ 14%. Bugetul este compus din două componente: de la bugetul de stat au fost alocate pentru anii 2010 şi 2011 câte 123 milioane lire sterline, iar din 2013 s-a revenit la un buget, cel care a fost şi în 2009 (86 milioane lire sterline). La această componentă se adaugă fondul provenit de la Loteria Naţională a Angliei, aproximativ 126 milioane lire sterline.Cumulat, bugetul lor a fost de 262 milioane lire sterline in perioada 2009-2012 iar in perioada 2013 –2015  câte 126 milioane lire sterline. Comitetul Olimpic primeşte o finanţare separată care într-un an normal (ex. 2009) este de 11 milioane lire sterline, însă pentru pregătirea sportivilor în vederea participării la Olimpiada de la Londra au fost alocate, pentru 2011 şi 2012, câte 135 milioane lire sterline.

Totodată, atenţia unor state europene nu se restrânge numai  spre pregătirea sportivilor. Anglia a alocat la începutul anului 2011 un buget de 380 milioane euro programului “Change4Life”, care vizează combaterea obezităţii în rândul populaţiei. Astfel, guvernul britanic doreşte încurajarea consumului de alimente sănătoase şi practicarea exerciţiilor fizice. Milioane de persoane din Anglia au primit vouchere în valoare de 50 de lire sterline în acest sens, programul fiind mentinut si pentru anii următori.

Conform Handbook on Economics of Sport – apărută în Anglia şi USA în 2009, aflăm că în topul celor mai mari bugete alocate sportului în Europa sunt ţările scandinave (Suedia, Norvegia, Danemarca şi Finlanda), acestea fiind îndeaproape urmate de către Franţa şi Germania.

Sportul şi organizarea lui în România

România nu are o strategie naţională asumata pe termen mediu şi lung în domeniul sportului.

Avem un  Minister al  Tineretului şi Sportului. Transformările din Minister in Agenţie, apoi in Autoritate si revenirea la Minister, tendinţa de a-l defini ca simplu departament subliniază pe de o parte “importanţa” redusă care se acordă fenomenului sportiv, dar mai ales neputinţa sistemului şi lipsa de viziune referitoare la acest important aspect.

Slaba colaborare între:

• cele 74 de federaţii naţionale sportive;
• Comitetul Olimpic Sportiv Român;
• Federaţia Sportului Şcolar si Universitar;

denotă lipsa de profesionalism si dezorientarea structurile sportive din ţara noastra.

Aveam (confor Raportului de Audit al Performantei Sportive, intocmit de Curtea de Conturi) in 2013 in Romania, 417 organizatii sportive persoane juridice de drept public, din care:

• 276 de structuri/cluburi subordonate administratiei publice centrale, astfel:

• 48 in subordinea MTS;
• 220 in subordinea MENCS (70 Cluburi Sportive Scolare, 89 Licee cu Program Sportiv, 35 Palate ale Copiilor/Cluburi Elevi, 29 Cluburi Sportive Universitare);
• 8 in subordinea altor ministere.

• 141 de structuri/cluburi subordonate administratiei publice locale;
• 69 de structuri sportive societati pe actiuni, persoane juridice;
• 3 843 de structuri/cluburi sportive private.

                           *date extrase din sursa Raport Curte de Conturi 2013

In cadrul federatiilor sportive nationale, regasim:

Sursa: Raport anual INS.    *Procent din total populatie

Numarul mic de sportivi legitimati arata pe de o parte proasta organizare a sistemului si imposibilitatea de a ‘’accesa’’ masa critica,  dar mai ales ineficienta cu care sunt cheltuite bugetele. Numarul de sportivi este intr-un continuu regres. Raportat la numarul de elevi si studenti (aproximativ 3.2 milioane elevi si 0.5 milioane studenti) la celelalte segmente de populatie pana la 19 milioane de locuitori cat are Romania, identificam un procent de 1.3%  din total populatie care sunt sportivi legitimati, ceea ce inseamna foarte putin. Din aceasta cauza, starea generala de sanatate a natiunii se deterioreaza, indicii de mortalitate cresc, bugetele alocate tratarii bolii si nu sanatatii, sunt mari si vor creste alarmant. La baza numarului mic de practicanti/sportivi legitimati regasim si motivul principal pentru care evenimentul sportiv nu mai este un spectacol in sine, arenele sportive sunt goale, serviciile adiacente sunt limitate cantitativ si calitativ, industria sportului in Romania este inexistenta.

In tabelul de mai jos avem cifre defalcate pentru 6 federatii sportive, nu luate intamplator ci avand ca motivatie pretentiile pe care acestea le emit.

Totodata trebuie remarcata, diferenta imensa dintre fotbal si celelalte ramuri sportive. Daca in Romania avem aproximativ ½ din totalul numarului de sportivi legitimati, cifra fiind de aproximativ 120.000, ei bine federatiile de fotbal din Germania, Franta, Anglia, Spania depasesc câteva milioane de legitimati. Tintele statelor europene sunt de 40% populatie activa practicanta de activitati sportive si intre 25-30% sportivi legitimati. Nu intamplator, bugetele acestor state alocate sportului sunt impresionante dar si contributia la PIB este pe masura (in Germania 17% din PIB este dat de industria sportului).

Sursa: Raport anual INS 

Pe fondul unor bugete din ce în ce mai mici, politizarea excesivă împreună cu epurarea sistemului au condus la:

• situaţia în care puţinele cadre de specialitate care mai reprezentau un nucleu de profesionişti au plecat sau au fost excluse din fostul minister;
• crearea, începând cu 1990, a unei mari prăpăstii între sportul şcolar/universitar şi sportul de performanţă (acesta din urmă fiind considerat una din verigile-cheie ale strategiei noastre pentru următorii 16 de ani).

Din păcate pentru perspectiva unei reale evoluţii în bine a situaţiei descrise mai sus, problemele grave ale sportului nu pot fi rezolvate cu amatorismul aşa-zişilor “specialişti” de conjunctură.

În 2004, miniştrii europeni cu portofolii în domeniul sportului au adoptat o ordine de zi prin care sunt definite temele prioritare de discuţie între statele membre cu privire la sport. Aceste teme fac parte integrantă din Carta Albă a Sportului European (Lisabona, 2005) şi ele ar fi trebuit puse pe agenda de zi a Comisiilor din Parlamentul României, urmând ca ulterior să fie iniţiate pachete de legi pentru materializarea lor.

UE recomandă şi stabileşte prin Carta Alba a Sportului modul de cooperare la nivelul Uniunii pe tema sportului între statele membre, dar şi faptul că această cooperare va trebui să se desfăşoare în cadrul unor reuniuni ministeriale informale, precum şi la nivelul administrativ, prin intermediul reuniunilor la care participă directorii responsabili de domeniul sportiv.

Statul român face abstracţie de aceste indicaţii.

Dezbaterea politică pe tema sportului în Europa acordă o importanţă considerabilă aşa-numitului „model sportiv european”. Totodată, urmare a faptului că anumite valori şi tradiţii ale sportului au dreptul de a fi promovate, pe fondul diversităţii şi complexităţii structurilor sportive din ţara noastră, considerăm că este imperios necesară definirea unui sistem stabil şi de lungă durată de organizare a acestuia.

Scopul acestui sistem este de a identifica şi stabili coordonatele organizatorice în baza unui set comun de principii de bună guvernare în sport precum transparenţa, democraţia, responsabilitatea şi reprezentarea factorilor implicaţi (asociaţii, federaţii, sportivi, cluburi, ligi, suporteri etc.).

Luând ca exemplu oraşul Bucureşti, oraşul cu cel mai mare buget administrativ din ţară, am avut în 2015:

• 638 de secţii (cluburi sportive);
• 27.459 de sportivi legitimaţi (în 1995, numărul acestora era de 45.958);
• 1.233 de antrenori;
• 835 de instructori;
• 1044 de arbitri.

Regresul suferit la numărul de sportivi legitimaţi are următoarele cauze:

• lipsa programelor de educaţie privind promovarea mişcării şi a sportului cu beneficiile sale;
• lipsa programelor de alimentaţie sănătoasă cu avantajele ei;
• lipsa programelor de promovare a naturii şi a îngrijirii spaţiilor verzi ca zone urbane speciale absolut necesare dezvoltării sportului şi agrementului în Capitală;
• efectele nocive ale sedentarismului, ale consumului de alcool şi a substanţelor interzise etc.;
• existenţa unor baze sportive din ce în ce mai puţine ca număr şi neîngrijite;
• alocarea unui număr foarte mic de ore de educaţie fizică şi sport în programa şcolară;
• inexistenţa unui Liceu cu Program Sportiv la nivel de fiecare Sector administrative al municipiului Bucuresti cu o populatie de aproximativ 2 milioane de locuitori, ci doar a unor clase pe disciplina sportiva sau clase-mozaic in unele licee şi a 7 Cluburi Sportive Şcolare, a căror infrastructură este într-o precara si insuficienta şi care au o finanţare aproape de limita subzistenţei;
• existenţa unui număr tot mai mic de cadre didactice bine pregătite profesional şi dedicate;
• slaba, aproape inexistenta finanţare în sport;
• lipsa motivatiei atat din partea cadrelor didactice si a tehnicienilor dar si din partea elevilor/studentilor care nu se regasesc intr-un sistem in care educatia fizica si sportul nu au un statut important ca o componenta a educatiei generale, nu este un sistem competitiv care sa imbunatateasca un portofoliu cerut intr-o treapta educationala superioara;