Category Archives: Strategie

  • 0

DE CE NU MAI FAC SPORT ROMÂNII?

Tags : 

România nu se confruntă doar cu o scădere a interesului individual pentru sport, ci cu o pierdere progresivă a elementelor cheie din punct de vedere social, care produceau obișnuința sau mai exact cultura practicării activităților fizice: școala si competitia sportivă școlară, familia, comunitatea locală, cluburile sportive care se ocupă cu performanţa sportivă, sponsorizarea, administrația locală și finanțarea publică predictibilă.

Legislația românească în vigoare recunoaște expres practicarea educației fizice și sportului ca drept al persoanei, garantează libera asociere în structuri sportive și reglementează distinct educația fizică, sportul școlar și universitar, sportul pentru toți și sportul de performanță.

 

Cu toate acestea, între normă și funcționarea reală există o ruptură structurală..

 

Problema principală este că România are instituții și texte legale, dar nu are un mecanism operațional integrat care să ducă practicantul de la școală către club, de la familie către comunitate, de la administrația locală către finanțare predictibilă și de la sponsorizare către sportul de performanţă.

Read More

  • 0

GA EASE 2020. In Romania sportul este un domeniu marginalizat!

Tags : 

Joi 28 mai 2020 a avut loc Adunarea Generală EASE (European Association of Sport Employers) la care APNSR (Asociatia Politici Noi ale Sportului din Romania) este membru si reprezinta drepturile angajatorilor din sport.

Au fost discutate şi analizate proiectele de pe agenda de lucru ȋn relația cu partenerii membri şi ȋn relația cu EC.

Un punct important pe agenda şedinței a fost  cel legat de situația angajatorilor din sport,  ȋn actualul context de criză pandemică COVID 19.

Au fost dezbătute măsurile pe care guvernele statelor membre UE le-au adoptat pentru angajatorii din sport, măsurile luate  pentru protejarea locurilor de muncă, cele de ajutor pentru garantarea veniturile minime pentru angajați, sumele alocate pentru plata facturilor de utilități şi chirie, scenariile strategice pentru reluarea activității pe fiecare ramură de sport.

Read More

  • 0

Punct de vedere APNSR – Sportul romanesc si pandemia de Coronavirus SARS -CoV-2

Tags : 

Miercuri, 18 martie, în cadrul ședinței de Guvern, a fost adoptată Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Astfel, la propunerea ministrului Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, membrii Guvernului au fost de acord că statul trebuie să intervină pentru a proteja cluburile sportive afectate de măsurile preventive necesare pentru combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19), în principal cele care vizează suspendarea programului competițional. Private de o sursă importantă de venit, multe cluburi mici riscă să nu mai poată achita drepturile financiare ale sportivilor și personalului tehnic auxiliar, ceea ce poate duce, pe termen mediu și lung, la o involuție accentuată a întregului fenomen sportiv din România.

Read More

  • 0

Scrisoare Deschisa: Domnului Preşedinte Klaus Werner Iohannis

Tags : 

Către: Administraţia Prezidenţială

            În atenţia Domnului Preşedinte Klaus Werner Iohannis

 

                  Palatul Cotroceni, Bulevardul Geniului 1-3, București 060116

           

Read More

  • 0

Legea Sponsorizarii trebuie sa devina o parghie lucrativa! Variante si Propuneri viabile!

Tags : 

Avand in vedere contextul legislativ dar mai ales discutiile interminabile privind finantarea sportului doar din fonduri publice, pe fondul numarului mic de sportivi legitimati si implicit a lipsei rezultatelor sportive, pe fondul unei infrastructuri sportive insuficiente si imbatranite, se impune modificarea legislatiei astfel incat sponsorizarea sa devina o parghie lucrativa pentru managerul sportiv iar efortul financiar al administratiilor publice centrale si locale sa fie transferate in timp pe umerii actantilor privati din sportul romanesc.

Dezvoltarea sistemului national pentru sport, trebuie sa aiba ca scop final imbunatatirea starii generale de sanatate a natiunii. Deasemenea rolul educatiei fizice si a sportului in educatia generala a individului, trebuie sa ocupe un loc primordial pentru a avea o natiune sanatoasa, educata si performanta pentru a avea o economie performanta.

Read More

  • 0

Proiect legislativ – pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal al României/Legea Sponsorizarii

Tags : 

Modificarea legislativă vizează crearea unui cadru legislativ mai atractiv pentru agenții economici având ca scop încurajarea sponsorizărilor către mișcarea sportivă din România. Deși de la 1 ianuarie 2016 s-a mărit limita de raportare la cifra de afaceri de la 0,3% la 0,5%, actele de sponsorizare nu au fost suficient încurajate, motivul fiind tocmai această limită, deoarece pragul de 20% din impozitul pe profit datorat, depășește de cele mai multe ori pragul secundar de 5/1000 din cifra de afaceri astfel încât, această limită dublă nu rezolvă deloc problema inițială.

Read More

  • 0

Patronatele in Sport, un prim pas spre normalitate

Tags : 

La noul sediu al Asociatiei Politici Noi ale Sportului din Romania din str CA Rosetti 40, Bucuresti, a avut loc marti, 24 iulie 2018, incepand cu ora 13.00 sedinta de constituire a Federatiei Patronatelor din Sportul Romanesc (FPSR).
Au participat la aceasta intalnire, reprezentanti ai companiilor care au ca domeniu de activitate comertul si productia de echipament si materiale sportive, dezvoltatori/constructori de infrastructura si baze sportive, proprietari si administratori de baze sportive.
La sedinta au fost prezenti: Dumitru Graur -presedinte APNSR, Adrian Socaciu – presedinte ISR,Pralea Andrei-Romania Moderna si Ancada, Bucur Gheorghe – Anastasia GB ProdCom (reprezentanta Molten), Laszlo Kari – Infinity Trophy,Razvan Radu – Echisport Global Performance (reprezentant Macron), Octavian Ardac – Somerg Montaj, Ungureanu Andrei – Gerflor Franta, Dragos Radu – Timny Concept Sportive (reprezentant Legeea), Marian Dragan – Artimex Sport, Marinas Marius – Total Dream Distribution.

Read More

  • 0

Finantarea sportului romanesc si ajutorul de stat (punct de vedere)

Tags : 

Deşi pentru unii este foarte clară problema finanţarii sportului în România, pentru alţii este încă o problemă nerezolvată.

Urmare a solicitărilor numeroase din partea membrilor Asociaţiei Politici Noi ale Sportului în România dar şi a unor autorităţi deliberative privind posibilitatea cofinanţării calendarelor structurilor sportive cu personalitate juridică (indiferent de forma de organizare), am înaintat către Consiliul Concurenţei solicitarea de a răspunde şi acorda un punct de vedere care să rezolve această situaţie.

Read More

  • 0

Comisia Europeana de Ocupare a Fortei de Munca, Incluziune si Dialog Social/ Domeniul Sectorial Sport&Activitati Recreative, 29 mai 2017 la Bruxelles/Belgia

Tags : 

In cadrul sedintei Comisiei Europeane de Ocupare a Fortei de Munca, Incluziune si Dialog Social/ Domeniul Sectorial Sport&Activitati Recreative, care a avut loc in data de 29 mai 2017 la Bruxelles/Belgia, a fost dezbatut Planul EU pentru Sport propus de DG EAC si prezentata Directiva Consiliului European 1999/70/EC, discutandu-se cu reprezentantii statelor membre EU situatia generala privind sportul si activitatile recreative.
Deasemenea s-s discutat despre Declaratia Europeana pentru Sport (2009) unde cele doua entitati EASE si UNI trebuie sa se puna de acord privind continutul si forma finala iar in viitor se va adopta o noua Declaratie Europeana.

Read More

  • 0

Finantarea in sport pe cale sa fie reglementa!

Tags : 

La inițiativa Ministerului Tineretului și Sportului, Guvernul a adoptat modificarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, prin Ordonanță de Urgență, cu scopul de a reglementa, în  clar, finanțarea activităților sportive de către administrația publică locală.

Sportivii își vor putea desfășura activitatea în baza unui contract de activitate sportivă, în care va fi stipulată valoarea drepturilor bănești aferente activității sportive prestate de către sportivul de performanță sau de către alte persoane juridice sau fizice implicate în activitatea sportivă, respectiv modalitățile și termenele de plată.

Modelul-cadru al contractului de activitate sportivă va fi stabilit prin Ordin comun al ministrului Tineretului și Sportului și ministrului Muncii și Justiției Sociale, cu posibilitatea completării cu clauze specifice negociate de către structura sportivă cu sportivul, conform normelor stabilite prin autoritățile publice locale. Veniturile realizate din Contractul de activitate sportivă se încadrează în categoria veniturilor din activități independente prevăzute de Codul Fiscal.

Potrivit prevederilor actuale ale legii educației fizice și sportului, structurile sportive de drept public, organizate ca servicii în cadrul administrației publice locale, nu pot încheia raporturi juridice specifice activității sportive cu sportivii de performanță și există riscul blocării activității sportive de performanță, prin înghețarea anului competițional 2017-2018, din imposibilitatea de finanțare a activității sportive de către administrația publică locală.

Astfel, modificarea Legii educației fizice și sportului vizează asigurarea unui cadru legal coerent și a condițiilor necesare demarării anului competițional 2017-2018 la nivel național și internațional. Noile reglementări vin în sprijinul activităților și structurilor sportive pe plan national, asigurând condițiile legale pentru finanțarea activității sportive organizate la nivelul administrației publice locale, în contextul în care anul bugetar nu coincide cu anul sportiv competițional.

Actul normativ creează cadrul legal necesar administrației publice locale pentru acordarea sumelor de la bugetul local pentru:

  • finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înființate pe raza unității administrativ-teritoriale;
  • finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înființate pe raza unității administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale certificatului de identitate sportivă;
  • finanțarea programelor sportive organizate în raza unității administrativ-teritoriale de către asociațiile județene/municipiului București pe ramuri de sport, afiliate la federațiile sportive naționale corespondente;
  • finanțarea programelor sportive desfășurate în raza unității administrativ-teritoriale de către federațiile sportive naționale, direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv a municipiului București, ori inspectoratele şcolare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
  • finanțarea programelor sportive derulate de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român pentru înaltă performanță sportivă;
  • premierea, în condiţiile legii, a performanţelor deosebite obţinute la competiţiile sportive interne şi internaţionale oficiale.

O altă noutate constă în stabilirea unui plafon maximal de 5% din bugetul aprobat pentru autoritatea publică locală care poate fi alocat cheltuielilor structurii sportive cu activitatea sportivă, ca ordonator de credite aflat în subordinea unității administrativ-teritoriale.  Totodată, potrivit noilor reglementări, autoritățile publice centrale au posibilitatea să includă sume pentru finanțarea activității structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflat în subordinea sa.

Având în vedere condițiile specifice de desfășurare a activităților sportive, o altă prevedere stabilește că încheierea contractelor individuale se face în mod direct, prin acordul părților.

Actul normativ aprobat instituie cadrul legal pentru stabilirea condițiilor, criteriilor, procedurii și cuantumul pe fiecare categorie de cheltuieli, prin hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale.

”Reglementarea modului în care sunt finanțate activitățile sportive de către administrația publică locală era strict necesară, în contextul în care multe cluburi sportive, publice sau private, sunt în pragul falimentului. Suntem responsabili de viitorul sportului și trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a veni în sprijinul fiecărei activități sportive. Sportul și performanță sportivă sunt responsabilitatea noastră, a tuturor factorilor implicați, a întregii societăți. Aceste modificări ale legii 69/2000 sunt doar începutului reformei pe care îmi doresc să o implementez în sport, urmează legea sponsorizării activităților sportive și chiar o nouă lege a sportului, care să fie adaptată nevoilor actuale. Voi colabora cu toți factorii implicați pentru a implementa măsuri viabile, menite să aducă plusvaloare și performanță” susține Marius Dunca, ministrul tineretului și sportului.

A.P.N.S.R. felicita acest demers al ministrului Marius Dunca si a echipei sale mangeriale precum si conducerea Ministerului Consultarii Publice si Dialogului Social – secretar de stat Marius Sepi care s-au implicat in materializarea acestei initiative, asteptand cu nerabdare urmatorii pasi pentru optimizarea sistemului:

  • Legea Sponsorizarii;
  • Reorganizarea Sportului Scolar si Universitar ca baza a piramidei sportului romanesc.